Politica si administratie

O nouă victorie a profesorilor privind drepturile salariale

05 natalia intoteroNatalia Bumbac

Un proiect de lege care aduce reparaţii morale, dar şi materiale dascălilor şi altor categorii de angajaţi în învăţământ, a primit ieri votul final la Camera Deputaţilor. Este vorba despre o iniţiativă legislativă privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – mai 2011, în urma neaplicării majorărilor de 50 la sută din 2008 de către Guvern.

„Se laudă cei care au tăiat”
„Prin intermediul acestui proiect de lege, cadrele didactice, care nu au obţinut drepturile salariale cuvenite pe calea instanţei, vor beneficia de ele acum. Pentru cei care au câştigat prin sentinţe definitive plata acestor sume, Guvernul Ponta a alocat bani în avans, deşi trebuiau plătiţi în tranşe până în 2017. O altă remarcă legată de acest subiect este că parlamentarii de la PNL, dar în special cei de la PDL, se lăudau cu această lege, ei fiind de fapt cei care, în perioada Guvernului Boc, au susţinut tăierile de salarii şi alte nedreptăţi aduse mai multor categorii profesionale. Prevederea legislativă va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedintele României”, a precizat deputatul PSD, Natalia Intotero (foto). Aceasta a mai spus că persoanele vizate de respectiva lege vor primi direct banii în măsura în care vor fi alocaţi de Guvern.

Tehnocraţii, mai zgârciţi decât politicienii
„Este o iniţiativă a sindicatelor din învăţământ, plecată de la fostul ministru Liviu Pop. Sindicatul a demarat o serie de procese, dar, din diverse motive, chiar membrii de sindicat au fost omişi. Legea este o reparaţie morală şi materială, fiind de mult timp în aşteptare la Camera Deputaţilor”, a afirmat profesorul Paul Rusu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SÎP) Hunedoara. Acesta a mai explicat că în septembrie 2008, a intrat în vigoare legea prin care salariile angajaţilor din învăţământ trebuiau mărite cu 50 la sută. Atunci, Guvernul Tăriceanu a constatat că nu are suficienţi bani şi a aplicat o mărire de doar 17 la sută. În urma proceselor din instanţă, profesorii au câştigat şi diferenţa salarială de 33 la sută pentru perioada noiembrie 2008 – mai 2011. „Noi, cei care am deschis acţiuni în instanţă pentru neaplicarea majorării salariale, am câştigat aceşti bani, doar că banii se plătesc eşalonat. În 2012 am primit sume mici, după care între 2013 şi 2015, sumele alocate de Guvern au fost mai mari. În 2016, Guvernul Tehnocrat nu a mai alocat nici un leu pentru aceste drepturi salariale”, a declarat preşedintele SÎP Hunedoara. Trebuie menţionat că majorarea salariilor din învăţământ cu 50 la sută s-ar fi aplicat până în 2011, deoarece în acel an, Guvernul Boc a modificat din nou Legea educaţiei, salariile cadrelor didactice fiind plătite după noile reguli.

4 comentarii la „O nouă victorie a profesorilor privind drepturile salariale

  • Colombina asta se lauda iar peste poate. Oricum ai lua-o toti au votat legea. Toate televiziunile precizeaza acest aspect doar aici la noi printesa trebuie sa iasa in fata ca paduchele cand fuge de sampon. A votat-o si Carmen Harau si Bogdan Timpau si Mircia Munteanu si Sorin Marica. De ce este Frosa mai cu mot decat ei ?

  • Capra asta mai vrea „o tura” (de un mandat) ? ? ?
    Mai dute fa’i la munca.

  • De ce să muncească ea când poate câștiga de pe urma noastră doar nu-i proasta

  • Revenim, ne obligă internauta Intotero, care, cu orice preț, vrea să se facă de cacao. Așa zisul Grecu spune că Elena Intotero s-a evidențiat. Așa este. Dar să vedem cu ce s-a evidențiat. Când PSD se iubea cu PDL tânăra Intotero îl vrăjește pe cel cunoscut cu numele de cod Prostănacul. Un alt nume de cod Mihaela dragostea mea. Acesta fără ca Intotero să aibă pregătirea mecesară deci nici competențe vrea să o pună secretar de stat la MAE. Dar, Matrozul Bețiv se sesizează și intervine iar Intoteto e desființată în presă. Apoi, de bună voie și silită de împrejurări Intotero renunță. Mai târziu ajunge acolo și vine gafa cu preșdintele Suediei, ceea ce arată că Matrozul Bețiv a avut dreptate. Ei pesediști de frunte, Ioan Ștaier, Doru Gaita, Florin Cazacu, ce aveți de spus ? Vă convine ca voi să lânceziți iar incompetenta asta să zburde ? Internauți cu principii, Machiavelli, Ali Baba, etc., ce puteți comenta ? De cât de multă prostie și răutate e nevoie pentru o astfel de ascensiune ? Ce urmează pentru Intotero, ministru de externe ? Ferească Domnul !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura