Categories: ComunitateFlash

O nuntă la Petroşani pune autorităţile în alertă

Maximilian Gânju

Nu mai puţin de 700 de nuntaşi vor participa astăzi, luni, la petrecerea dată de doi miri din municipiul Petroşani, la care sunt aşteptaţi şi maneliştii Nicolae Guţă şi Florin Salam.
Prezenţa celor doi manelişti la nunta ţigănească, dar şi un botez, ar putea bloca o stradă din cartierul în care locuiesc mirii, iar părinţii acestora au cerut autorităţilor locale din municipiul Petroşani să le permită să închidă circulaţia pe respectiva arteră. Aceştia au vrut să fie în legalitate şi să nu-şi supere vecinii, dat fiind faptul că vor fi, poate, sute de autoturisme parcate pe toată strada.
„Oamenii au fost de bună credinţă şi au solicitat să le dăm acordul pentru a bloca strada, însă le-am explicat că nu putem face acest lucru. Sunt anumite condiţii stabilite de lege pentru a putea bloca o stradă, iar în acest caz nu erau îndeplinite. Oamenii au înţeles acest lucru după discuţiile cu noi”, a explicat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Comisia de avizare din cadrul municipalităţii a dat răspuns negativ, însă acest lucru nu înseamnă că strada din Colonie nu va fi blocată de numărul mare al maşinilor şi al petrecăreţilor. Probleme ar putea apărea şi în trafic pe alte artere, pentru că nuntaşii vor merge până la o bisericuţă de la poalele Parângului pentru a participa la botez şi oficierea religioasă a căsătoriei. Atât poliţiştii locali, dar şi cei de la Poliţia Naţională vor fi mobilizaţi pentru a preîntâmpina eventualele incidente, dar şi jandarmii vor fi pregătiţi dacă situaţia o cere.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

3 minute ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

3 minute ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

4 minute ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

4 minute ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

6 minute ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

7 minute ago