O poveste despre un bărbat tiranic și o fostă actriță, pe scena teatrului din Petroșani
Nu ratați spectacolul de vineri de la Teatrul Dramatic I.D.Sîrbu din Petroșani. Este vorba de Dansul Morții de August Strindberg, în regia lui Ovidiu Radu, care a montat și spectacolul Neînțelegerea pe scena Teatrului din Petroșani.
Se joacă în Sala ARTElier
Edgar și Alice urmează să aniverseze 25 de ani de căsătorie, dar mariajul lor este de mult ruinat. Edgar e căpitan de artilerie în rezervă, un bărbat tiranic, iar Alice fostă actriță – cuplul ilustrativ pentru temele de familie abordate de Strindberg, care a scris mult despre emanciparea femeilor. Adulterul și un complot criminal sunt consecințele acestei situații.
„Cât de importantă este prezența celuilalt aflăm doar în momentul când aceasta devine o absență și, în final,
o amintire. Dar să nu uităm că prezența cuiva poate să se transforme, la fel de bine, într-o corvoadă și, mai apoi,
într-un joc sadic și pervers care poate avea doar un singur câștigător”, spune regizorul Ovidiu Radu despre spectacol.
Distribuția Dorin Ceagoreanu, Oana Crișan și Daniel Cergă.
Costul unui bilet este de 20 lei sau 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari. (A.N.)