Categories: Educatie si cultura

O ruteancă la Înalta Poartă

Note de lector
Celebrul, de acum serial, Suleyman Magnificul, a adus în atenţia publicului larg o femeie care s-a impus în înalta societate otomană din secolul al XVI-lea dominată de poligamie şi de condiţia umilă a femeilor. Societatea islamică impunea un statut diferit asupra unor aspecte ale condiţiei femeii, abordări noi şi diferite de cele ale Europei. Cea care a schimbat, măcar temporar, condiţia şi percepţia femeii în Imperiul Otoman a fost o ruteancă din Galiţia, Alexandra Lisowska, cunoscută sub titlul turcesc de Hürrem Haseki Sultan concubină, apoi soţie a  lui Soliman Magnificul, sultanul în timpul căruia Imperiul Otoman a ajuns la maxima putere şi înflorire.  

Pentru afirmarea identităţii rutene prin istorie, tradiţii, limbă şi cultură, în întâmpinarea interesului pentru acest serial şi în scopul informării publicului larg despre adevărurile istorice ale celei mai prolifice epoci a Imperiului Otoman, Uniunea Culturală a Rutenilor din România a realizat ediţia bilingvă, ruteană şi română, a lucrării “O ruteancă la Înalta Poartă”, autori Iulius Firczak, Maria Saghin şi Francisc Gal. Apariţia acesteia este binevenită, pentru că informează publicul larg despre personajele centrale ale Imperiului Otoman în perioada de apogeu a istoriei sale, secolul al XVI-lea. Printre acestea se află şi ruteanca Hürrem Haseki Sultan, care sub acoperirea convertirii la Islam, a reuşit să se emancipeze faţă de celelalte femei din harem, căsătorindu-se cu Soliman, încălcând astfel tradiţia de secole a haremului. Ruteanca de la Înalta Poartă, Hürrem Haseki Sultan, este o personalitate meritorie pentru femeia Evului Mediu, nu numai din Imperiul Otoman, ci şi din întreaga Europă, care a doborât limitările condiţiei umile a femeilor în epocă.
Lucrarea prezintă în sinteză domnia lui Soliman Magnificul (1520-1566) şi realizările sale, maxima întindere a imperiului, reforma legislativă, fiind supranumit şi Legiuitorul, dezvoltarea literaturii şi artelor. Acest sultan a fost cel care a realizat depăşirea condiţiei de stat islamic prin încheierea unei alianţe cu Franţa în 1530, devenind astfel un pol important de putere în Europa, cu toate că imperiul său se întindea pe trei continente. Volumul prezintă şi episodul campaniei sale împotriva lui Petru Rareş, domnitorul Moldovei.
Viaţa şi activitatea rutencei Hürrem la Înalta Poartă Otomană este prezentată pe larg în lucrare. Influenţa pe care a avut-o în conducerea imperiului reiese şi din scrisoarea adresată regelui Poloniei, Sigismund August, în anul 1548, prin care intervenea pentru a-i proteja pe ruteni de atacurile tătarilor şi pentru încheierea unei alianţe polono-otomane. Personalitatea lui Hürrem este o insulă de afirmare a femeii în Evul Mediu. Perspectiva oferită de lupta sa cu prejudecăţile permite exploatarea unor piste noi, neluate în calcul de istoriografia tradiţională: o istorie a sensibilităţii feminine, o istorie a feminismului universal, o istorie a identităţii feminine în societatea islamică. Lady Mary Wortley Montagu, care în secolul XVIII l-a însoţit pe soţul ei numit ambasador la curtea otomană, scria că „societatea femeilor e în fapt singura societate liberă în acest imperiu populat de sclavi”.
Cartea este realizată în condiţii grafice deosebite şi conţine o serie de 29 de imagini pentru a oferi un suport vizual, care sporeşte curiozitatea cititorului. Salutăm iniţiativa Uniunii Culturale a Rutenilor din România de a susţine publicarea acestei lucrări de real interes, nu numai pentru etnia rutenilor, ci şi pentru publicul larg din ţara noastră, mai ales pentru cei care iubesc istoria.
Prof. dr. Liviu Lazăr

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago