Categories: StiriUltima Ora

O săptămână de distracţie la „Zilele municipiului Hunedoara

Păstrând tradiţia, anul acesta Hunedoara va îmbrăca straie de sărbătoare în perioada 11-20 iulie. În 11 şi 12 iulie începând cu ora 18.00 la Zlaşti,respectiv Pestiş, Ansamblul Haţegana va susţine un spectacol de dansuri şi muzică populară.Începând cu ora 18.00, în incinta Stadionului Michael Klein locuitorii oraşului sunt invitaţi să participe la o tabără medievală unde vor avea ocazia să vadă o expoziţie de arme, prezentarea hainelor medievale, vor putea lua lecţii de duel, dans şi probe de îndemânare, copiii se vor bucura de jocuri medievale, iar la final urmează lecţia de gătit în stil medieval.
Pe data de 13 iulie la ora 8.15 se va da startul Campionatului Naţional de Automobilism „Cupa VTM Hăşdat, etapa a IV-a”.
Luni 14 iulie, programul continuă la Galeria de Arte unde începând cu ora 17.00 va avea loc relansarea de carte a volumului „O istorie a maghiarilor”.
Marţi, 15 iulie este o zi dedicată copiilor. Începând cu ora 19.00 toţi copiii sunt aşteptaţi alături de părinţi şi bunici pentru a retrăi Jocurile Copilăriei. Printre activităţi vor fi: desene pe asfalt, sărituri cu coarda, picturi pe faţă şi multe alte surprize.
Miercuri, 16 iulie va fi ziua dedicată sportului hunedorean.Concursuri de atletism, tenis, fotbal, şah, handbal, karting şi înot vor fi organizate pentru hunedorenii de toate vârstele.Tot în 16 iulie, începând cu ora 21.00 la Hunedoara va începe OPERA
NIGHTS. Opera în 3 acte „TOSCA” de Giacomo Puccini, va fi cea care va încânta auzul celor prezenţi la spectacol.
Joi, 17 iulie hunedorenii sunt invitaţi la Spectacolul de Mentalism „IMPOSIBILITĂŢI” alături de Cristian GOG, care va încerca să îi convingă pe toţi spectatorii din sală că imposibilul există.Tot în 17 iulie, ora 18.00 începe spectacolul la scenă. „DESCHIDE,
DESCHIDE FEREASTRA” va aduce pe scena solişti precum: Miu Mariana, Dobrotă Magdalena, Sigismund Muntean. Seara va fi încheiată de excepţionala solistă LENA MICLĂUŞ alături de FRAŢII MARIŞCA.

Vineri, 18 iulie între orele 9.00-21.00 va fi Ziua Porţilor Deschise la Castelul Corvinilor. Începând cu ora 10.00 va avea loc Întâlnirea Seniorilor cu Istoria, apoi un spectacol de lupte medievale.
Programul continuă începând cu ora 17.00 la Galeria de Arte unde va avea loc un vernisaj de pictură.La ora 19.00 iubitorii de animale sunt aşteptaţi în incinta Stadionului Michael Klein la o expoziţie canină, urmată de parada echipelor de dresaj prin oraş pe traseul Stadion- Casa de Cultură- Stadion. La ora 21.00 va avea loc BALUL OPEREI la Castelul Corvinilor, în sala Dietei. Programul la scenă va începe la ora 18.00 cu Ansamblul Haţegana cu soliştii de renume ai Hunedoarei: Mariana Suciu, Valerica Ianoşi, Viorica Brânduşan Lupo şi mulţi alţii. Seara se va încheia în compania soliştilor de renume ai României: MARIA CÂRNECI şi CONSTANTIN ENCEANU.
Sâmbătă, 19 iulie cu începere la ora 10.00 va avea loc expoziţia canină, parada raselor, selecţiile echipelor naţionale pentru campionatele mondiale, demonstraţii de dresaj şi discipline, Deschiderea oficială a cursului de dresaj „Partener pentru Hunedoara”. Pe perioada celor 3 zile de evenimente, va funcţiona un stand de adopţii pentru câinii fără stăpân.Începând cu ora 18.00 începe programul la scenă. Printre cei care vor urca pe scenă sunt: ARHAICA, NICOLE CHERRY, CABRON.La ora 21.00 la Castelul Corvinilor spectacolul TURANDOT de Giacomo Puccini va răsuna în curtea interioară, în cadrul evenimentului OPERA NIGHTS.
Duminică,20 iulie va fi ultima zi de sărbătoare dedicată Zilelor Oraşului. Programul la scenă va începe la ora 19.00. Cap de afiş sunt LORA şi PUYA. În încheiere hunedorenii sunt invitaţi să participe la un joc spectaculos de lumini.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago