O sărbătoare, cum n-a fost alta, la Băiţa
Magdalena Şerban
O sală plină-ochi, lume care mai de care mai elegantă şi multe straie populare. Aşa a arătat Căminul Cultural din Băiţa, în seara de 8 Martie. Deşi nu prea prietenoasă cu soarele, a fost una dintre cele mai importante zile din calendarul evenimentelor comunei, fiind dedicată, în întregime, femeilor de aici.
Cântec şi joc pe ritmuri zărăndene
Pe lângă peisajele impozante şi povestea dealtădată a locurilor, Băiţa mai are şi oameni talentaţi. Însă, talentul lipsit de muncă nu poate cunoaşte calea către succes. Iar localnicii o ştiu foarte bine, dovada fiind spectacolul oferit marţi seara, ca de fiecare dată, într-un ritm zărăndean, cum doar ei ştiu să-l ţină. Au urcat pe scenă reprezentanţi ai cântecului popular local, voci deosebite, precum Olimpia Matieş, Elisabeta Maria Curetean şi Felician Diniş. Ansamblul folcloric „Ritmuri Zărăndene” al Căminului Cultural din Hărţăgani a readus în actualitate, prin grupul de fete şi băieţi, folclorul tradiţional, cântece vechi din repertoriul satului, dar şi nou culese, iar muzica Fraţilor Balea şi Aida Busuioc nu a lipsit nici ea din programul artistic. Aplauzele nu au întârziat să apară, semn că publicul s-a simţit foarte bine.
„Vrem să devină o tradiţie”
“Este cea de-a doua ediţie dedicată zilei de 8 Martie, am mai avut una de acest gen, anul trecut. Se pare că a avut mare succes, motiv pentru care încercăm ca pe viitor să o transformăm într-o tradiţie. În această seară, fiecare femeie care a călcat pragul căminului cultural, în semn de recunoştinţă şi admiraţie, a fost răsplătită cu câte o cutie de bomboane şi o floare. Prin acest gest simbolic, am dorit să le arătăm, măcar o parte din ceea ce semnifică 8 Martie: atenţie, căldură şi multe urări. Ar fi bine ca fiecare reprezentantă a sexului frumos, indiferent în ce colţ al lumii s-ar afla, să simtă frumuseţea acestei zile speciale. Le urez încă o dată, tuturor femeilor, să aibă parte de o primăvară luminoasă şi de un an cu împliniri şi sănătate!”, a declarat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş (foto), cel care a iniţiat şi a susţinut evenimentul.
Premii pentru alese
Cum întreaga seara a fost una deosebită, tombola organizată pentru publicul înscris a însemnat 10 premii consistente. Dar, asta nu a fost totul, un juriu format din cinci bărbaţi mai cu ochiul format, au ales, ad-hoc, dintre doamnele şi domnişoarele prezente în sală, 10 mândre-n toate cele. Una a fost desemnată cea mai sexy, alta, cea mai sobră, alta, cea mai elegantă, iar titulatura a continuat până la cea mai vârstnică. Trecută bine de 80 de ani, doamna din public a fost plăcut impresionată de gest. Iar diploma şi parfumul, primite de fiecare dintre ele, le-au cucerit pe deplin. “A fost ceva inedit, menit să întreţină divertismentul spectatorilor. Ne-am simţit bine cu toţii. Ştiţi, este o vorbă a românului: păcat că s-a terminat aşa repede”, spunea la finalul reuşitei manifestări, primarul comunei Băiţa.