Categories: Sport

O singurã perfectã în Liga a IV-a

Ciprian Marinuţ

Aurul Brad este unica grupare din eşalonul fotbalistic de elită al judeţului Hunedoara, care a reuşit să acumuleze punctaj maxim, după primele trei runde disputate. Pe locul doi, în coasta moţilor, se află Gloria Geoagiu, echipă care pare a fi revelaţia noii ediţii de campionat, după ce a ţinut-o în şah pe CFR Simeria, chiar pe terenul feroviarilor. O menţiune specială merită şi nou-promovata, Hercules Lupeni, care rămâne neînvinsă.

Un gol cu… cap
Aurul Brad a câştigat doar la limită, scor 1-0, meciul de acasă cu Şoimul Băiţa, deşi a avut superioritate evidentă la posesie şi număr de ocazii. Trupa antrenată de Alin Gomoi a punctat prin Radu Nedea, în minutul 20, şi are un parcurs perfect, până acum, fiind singura cu punctaj maxim şi prima în ierarhia Ligii a IV-a. „Au fost nenumărate alte ocazii de a marca, însă doar Nedea a reuşit să-l învingă pe portarul advers, cu o lovitură de cap, după centrarea lui Mihăilă“, a spus Grigore Verdeş, preşedintele clubului brădean.

Surpriză la Crişcior
Prima clasată după două etape, Metalul Crişcior, a comis întâiul pas greşit în noul sezon, fiind învinsă în mod surprinzător, scor  2-3, acasă, de CSO Retezatul Haţeg. Campioana sezonului trecut, CS Vulcan, e departe de forma de excepţie arătată în ediţia precedentă, dovadă că a scos doar o remiză albă, scor 0-0, în deplasare cu Victoria Călan. Nou-promovata, Hercules Lupeni rămâne neînvinsă şi după runda a treia, întrucât a reuşit un rezultat de egalitate (0-0) muncit, în deplasare cu Zarandul Crişcior.

Remiză cu patru goluri
Ocupanta locului trei, după primele două etape, Gloria Geoagiu, a rămas neînvinsă şi a scos o remiză, scor 2-2, pe terenul celor de la CFR Simeria, după un meci peste nivelul eşalonului patru. Oaspeţii au început perfect partida şi la jumătatea primei reprize aveau avantaj dublu pe tabelă. Vălăşuteanu(13) a înscris un gol superb cu un şut direct sub transversală, iar Pîrvu (23) a dublat scorul cu un şut sec din marginea careului. Din păcate pentru ei, Gloria a făcut prea repede pasul înapoi, iar feroviarii profesorului Ion Bădoi au restabilit egalitatea. Jicmon (44) a dat tonul revirimentului, chiar la ultima acţiune a reprizei întîi, iar Popovici (80) a izbutit egalarea, după multe alte ratări imense.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

14 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

14 ore ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lăm­pașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…

14 ore ago

Proxeneți aruncați după gratii

Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…

14 ore ago

Atenție, ni se pregătește o nouă pandemie. Tot făcută în laboratoare

Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…

14 ore ago