Actualitate

O tânără hunedoreancă reprezintă România la olimpiada caselor solare, în Dubai

Oana Dumitru

Hunedoreanca Silvana-Maria Rădulescu (foto), o tânără din municipiul Vulcan, face parte din echipa EFdeN, reprezentanta României la Solar Decathlon, cea mai importantă competiţie internaţională de case solare, ce are loc în această perioadă în Dubai. România concurează alături de alte 14 echipe din 11 ţări şi patru continente, printre care se numără Olanda, SUA, Australia şi ţări din Orientul Mijlociu.
Competiţia presupune proiectarea şi construirea unor case solare, inteligente şi prietenoase cu mediul, care să se adapteze condiţiilor climatice din Orientul Mijlociu. Ediţia de anul acesta se desfăşoară în perioada 29 octombrie – 29 noiembrie, în Dubai, toate cele 15 case putând fi vizitate de cei interesaţi până pe 29 noiembrie.
Absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani, profilul Matematică-Informatică, Silvana vorbeşte cu emoţie despre formarea ei din timpul liceului şi mândria de a reprezenta ţara şi judeţul Hunedoara.
„Sunt mândră că EFdeN reprezintă România în această competiţie şi extrem de recunoscătoare să fac parte dintr-o echipă formată din studenţi din diferite colţuri ale ţării, care lucrează şi se dezvoltă interdisciplinar. Îmi amintesc discursul domnului profesor de Istorie din cadrul festivităţii de absolvire a şcolii generale, care ne spunea să nu uităm niciodată de unde am plecat şi să le mulţumim mereu pe drum celor ce ne-au ajutat. Eu îi mulţumesc dânsului şi le mulţumesc tuturor profesorilor care m-au îndrumat. Păstrez acele cuvinte în minte şi sper că într-o zi, poate chiar la întoarcerea din această competiţie, să fiu una dintre acele persoane cu care judeţul Hunedoara se mândreşte”, a declarat Silvana-Maria Rădulescu.
Silvana are 22 de ani şi este pasionată de case solare şi dans, acum fiind studentă la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, iar în echipa EFdeN este membru al departamentului de Arhitectură.
„EFdeN este locul în care, pe de-o parte, am pus în practică ceea ce am învăţat în facultate, iar pe de altă parte, am învăţat să devin un profesionist în tot ceea ce fac, fie că e vorba de organizarea timpului sau de interacţiunile cu alte persoane. În timpul pe care l-am petrecut în proiect, am descoperit multitudinea specialităţilor ce intră în contact cu domeniul arhitecturii şi am învăţat să privesc arhitectura şi din perspectiva inginerilor sau oamenilor de comunicare”, spune Silvana despre experienţa în proiect.
În doar 14 zile, echipa EFdeN, formată din 33 de studenţi de la patru universităţi, a asamblat prototipul EFdeN Signature în Dubai, fiind printre primele echipe care au finalizat casa în etapa premergătoare competiţiei.
În perioada 18-28 noiembrie, cele 15 echipe finaliste vor concura în probele monitorizate şi jurizate. Probele monitorizate reprezintă 40 la sută din punctajul final al competiţiei şi presupun testarea casei din punct de vedere al eficienţei energetice, condiţiilor de confort şi funcţionalităţii, în timp ce probele jurizate reprezintă susţinerea şi argumentarea proiectului în faţa unui juriu internaţional format din specialişti din fiecare domeniu. De asemenea, casele pot fi vizitate zilnic, pe site-ul competiţiei, prin înregistrare pe website-ul competiţiei.
Echipa EFdeN a lansat campania Susţine Inovaţia Românească, pentru susţinerea membrilor echipei pe durata competiţiei, în Dubai. Cei dornici să susţină inovaţia pot afla mai multe detalii despre campanie pe website-ul EFdeN.
Solar Decathlon este cea mai importantă competiţie de locuinţe sustenabile din lume şi a luat naştere în 2002, în Statele Unite ale Americii. În 2012, echipa PRISPA a fost prima echipă din România calificată la Solar Decathlon (ediţia Madrid), iar în 2014 echipa EFdeN a participat la Ediţia Versailles. Casa participantă la ediţia din 2014 este acum Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort, în Bucureşti. Până în prezent, echipa EFdeN a câştigat peste 30 de premii naţionale şi internaţionale, la Solar Decathlon şi alte competiţii.
EFdeN este singurul ONG din România care dezvoltă locuinţe solare cu scop educaţional şi de cercetare, alături de produse sustenabile şi module educaţionale, atât pentru studenţi, specialişti, cât şi pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat funcţionează pe bază de parteneriate strategice şi sponsorizări. Membrii echipei sunt studenţi de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“, Universitatea Politehnică Bucureşti şi Universitatea Bucureşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago