Copilul de 11 ani, decedat în urma accidentului rutier produs miercuri seara la Petroșani, a fost plâns, ieri, de familie, dar și de prieteni. Reamintim că șase copii au fost accidentați de un tânăr de 19 ani, fără permis și beat, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroșani. Ieri, colegii și familia băiatului mort au aprins lumânări la locul tragediei.
A suferit răni grave
„Cu greu ne gãsim cuvintele, dupã tragedia petrecutã asearã în apropierea stadionului „Petre Libardi”, unde în jurul orei 22:00 un autoturism a acroşat pe trecerea de pietoni 7 copii, care veneau de la serbarea de sfârşit de an organizatã de cãtre JIUL PETROŞANI& ŞCOALA DE FOTBAL „DAMIAN MILITARU”.
Din cei şapte micuţi fotbalişti care jucau sub culorile alb-negre ale clubului nostru, din pãcate, unu dintre ei a decedat astãzi la spitalul municipal Petroşani, iar alţi trei sunt în stare gravã la Timişoara.
Avem un dispreţ uriaş pentru şoferul în vârstã de 19 ani care a produs tragedia, el nefiind posesorul unui carnet de conducere, dar şi sub influenţa alcoolului a fugit de la locul accidentului, fiind prins la cãtiva kilometri de unde s-a întâmplat nenorocirea. Sperãm din inimã cã acest individ sã fie cât mai aspru pedepsit de autoritãţile din Petroşani.
Facem un apel cãtre toţi urmãritorii paginii şi nu numai: Nu doar în perioada sãrbãtorilor, ci în fiecare zi, pãstraţi-vã mintea treazã şi apelaţi la coerenţã, pentru cã poate salva vieţi!
Odihneşte-te în pace, Cosmin Popan! Condoleanţe familiei!
În acelaşi timp vrem sã le transmitem un gând bun celorlalte familii încercate greu în acest moment, şi multa sãnãtate juniorilor pe care îi aşteptãm sã se facã bine şi sã revinã cat mai curând pe gazon.
SUNTEM ALÃTURI DE VOI”, au scris cei de la Jiul Petroșani 1919.
A fugit de la locul accidentului
Trei copii sunt internați la Timișoara, fiind răniți grav, iar alți doi, cu răni mai ușoare, sunt la Petroșani.
Miercuri seara, în jurul orei 22, în Petroșani, șase copii, cu vârste între 11 și 14 ani, au fost secerați, pe trecerea de pietoni, de o mașină condusă de un tânăr beat și fără permis de conducere. Tânărul de 19 ani a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins de polițiști în localitatea Aninoasa. Oamenii legii au stabilit că nu avea permis de conducere și era băut.
„În jurul orei 22.00, Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un conducător auto a accidentat șase tineri, pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul faptei. Răniții au între 11 și 14 ani. La scurt timp, în urma declanșării activăților specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier. Conducătorul auto a prezentat o concentrație la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la unitatea medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…