Adriana Năstase
Ministrul Alexandru Rafila a anunțat, miercuri, în ședința de Guvern, că antivirale precum Favipiravir vor fi în farmaciile cu circuit deschis. Alexandru Rafila spune că mortalitataea prin cazuri de COVID-19 este de până la 10 ori mai mică decât în octombrie 2021, când era acelaşi număr de cazuri noi zilnice. El precizează că facilitarea testării va duce la controlul pandemiei, pentru că un caz diagnosticat şi izolat nu va mai transmite boala.
În județ, sunt mii de comprimate de Favipiravir, susține Sebastian Mezei, directorul executiv al DSP Hunedoara. “Acest antiviral se va găsi în farmacii, dar va fi eliberat doar cu rețetă”, a spus Mezei.
Pe de altă parte, directorul DSP Hunedoara a afirmat că în mai multe cabinet medicale din județ oamenii se pot testa Covid, gratuit. Iată care sunt aceste cabinet medicale:
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…