O vulpe care a căzut într-o fântână, salvată de pompierii din Orăştie
O vulpe care a căzut, vineri seara, într-o fântână din livada unei gospodării din Orăştie a fost salvată de pompierii militari, după ce proprietara terenului a solicitat sprijinul acestora, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Şase pompieri s-au mobilizat la locul indicat, unde au găsit vulpea într-un puţ adânc de circa cinci metri, în care nu mai era apă. Folosindu-se de accesoriile din dotarea autospecialei de pompieri, aceştia au adus-o cu bine la suprafaţă.
Fără să fie rănită, ci doar speriată, vulpea a fugit prin livadă imediat ce pompierii au eliberat-o.
(A.N.)