Oamenii de afaceri hunedoreni Mircea Ilisei şi sora sa, Corina Mazilu, propuşi pentru arestare
Cinci persoane, dintre cele audiate miercuri seara la DIICOT Hunedoara, în dosarul spălării de bani şi evaziunii fiscale din exporturi fictive, au fost duse ieri în faţa magistraţilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Rudele celor doi hunedoreni au făcut scandal, în faţa Tribunalului Hunedoara, ameninţând jurnaliştii.
Prejudiciu estimat de anchetatori la 90 de milioane de lei
Persoanele propuse pentru arestare preventivă sunt doi oameni de afaceri din municipiul Hunedoara, Mircea Ilisei (foto dreapta) şi Corina Mazilu (foto stânga), frate şi soră, precum şi alte trei persoane din zona Moldovei, implicate în acest dosar – Petria Ghiaţă, Nicoleta Ghiaţă şi Onorică Palade. De asemenea, pentru Gabriel Moisa, din judeţul Bihor, a fost făcută propunerea de arestare în lipsă.
Potrivit comisarului şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba, acţiunea de destructurare a acestui grup infracţional s-a desfăşurat cu sprijinul mai multor ofiţeri de la Crimă Organizată din ţară, care au colaborat cu ofiţerii BCCO Alba şi procurorii DIICOT-Hunedoara. „S-au desfăşurat efective mari, fiind destructurată gruparea respectivă, care avea drept preocupări infracţiuni de macrocriminalitate economico-financiară, evaziune fiscală, spălare de bani, delapidări. Prejudiciul estimat, în acest caz, se ridică la 90 de milioane de lei. Sunt investigate 40 de societăţi comerciale. Liderii grupării sunt din municipiul Hunedoara şi din judeţul Neamţ. Practic, oamenii importau mărfuri industriale din ţări ale UE, şi făceau apoi exporturi fictive, vânzând marfa la negru, realizând profituri ilicite. Activitatea pe care o cercetăm se referă la perioada 2009 şi până în prezent”, a declarat comisarul şef Traian Berbeceanu.
Aici e vorba de bani multi ,asta da prejudiciu ,au furat si nu au dat la saraci ,sa umplut paharul si a dat afara si acum se vede tot ce sa furat ,erau sefii in Hunedoara ,controlau banii din banci ,acum e grav ,vor face puscarie si vor da bani multi la avocati , e bine cand furi de la stat sa mai te gandesti si la saraci ,fale cate o bucurie ca de la ei furi ,din investitiile care ar fi trebuit sa se faca in locuinte si cantine sociale .
„oameni de afaceri”. sa fim seriosi, in romania nu avem oameni de faceri, avem doar niste tepari, care inseala pe toata lumea, isi bat joc de angajati, fac evaziune fiscala, falsuri etc.