Loredana Goangă
Nu este prima dată
Joi, 6 martie, în timp ce lucrau la nivelarea solului din faţa Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare au descoperit mai multe fragmente de oase, dar şi bucăţi de vase din ceramică. Imediat după ce au fost alertate autorităţile, mai mulţi specialişti s-au prezentat la faţa locului şi au ridicat atât fragmentele de oase, cât şi cele de ceramică.
„S-au descoperit oase şi fragmente de ceramică într-o zonă unde la începutul anilor 2000 s-au efectuat săpături arheologice, descoperindu-se şi atunci oase animalice, umane, ceramică, dar şi 56 de obuze. Aici se aflau vechile construcţii ale clădirilor anexe de la Palatul Magna Curia”, a declarat Daniel Iancu, purtătorul de cuvânt al MCDR Deva.
O parte erau puse într-un sac
Ciudat este faptul că o parte din oase au fost descoperite într-un sac negru din plastic, iar restul erau împrăştiate pe lângă acesta. „Am fost sesizaţi cu privire la descoperirea unor oseminte ce par a fi de natură umană. La faţa locului s-au deplasat colegii mei din mai multe structuri ale poliţiei municipiului Deva şi vom efectua cercetări cu privire la provenienţa acestor oseminte. Totodată, specialişti în medicină legală vor stabili, dacă este posibil, natura morţii şi dacă sunt suspiciuni de comiterea unei infracţiuni în acest caz”, a spus subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Potrivit medicului Dan Mărculescu (în foto), şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în mod cert fragmentele osoase sunt umane, iar vechimea acestora ţine de ordinul zecilor de ani. Se pare că acestea provin de la cel puţin patru persoane, din moment ce au fost găsite opt rotule.
Autor: Lucian Negrea, Reporter Sursa foto: Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia Premierul Marcel Ciolacu lansează…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, prezent recent în studioul Antena 3 Deva, la emisiunea…
Vorbesc gurile rele că un edil din zonă și-a făcut un plan extrem de ingenios…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să miște lucrurile foarte bine și…
Dorin S., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru constituirea unui…
Individul ar fi fost drogat când a comis infracțiunea, iar incendiul provocat de el putea…
View Comments
In pofida celor declarate de marele specialist dr. Marculescu cred ca oasele provin de la chiohanurile doamnei Tolas si domnului Molot si sunt de vitei, porci, miei etc. Nu cred ca cei doi sa fi devenit canibali! Asta-i opinia mea!