Categories: Comunitate

Oaspeţi francezi la Geoagiu

Începând din 21 mai, o delegaţie franceză din Midi – Pyrenees, condusă de Remy Andre, primarul oraşului Grenade-sur-Garonne, şi compusă din Brigitte Zamprogno, consilier în probleme de turism, Gerard Parisot, directorul Colegiului Agricol din Ondes şi prof. univ. dr. Gabriela Gabor, preşedintele Centrului Cultural Român din Toulouse, se află în vizită în oraşul Geoagiu, în perspectiva unei înfrăţiri dintre cele două localităţi.

Vizita oaspeţilor francezi are loc la iniţiativa prof. univ. dr. Gabriela Gabor, profesor la Facultatea de Istoria Artei din cadrul Universităţii Mirail din Toulouse, cu origini pe meleagurile hunedorene, ataşată sufleteşte de oraşul Geoagiu. Cu prilejul acestei vizite, au fost demarate procedurile pentru realizarea unei înfrăţiri între oraşul Geoagiu şi oraşul Grenade-sur- Garonne, din regiunea Toulouse.

De fapt, prin Hotărârea nr. 34 din 26.03.2010, Consiliul local al oraşului Geoagiu a aprobat iniţiativa de cooperare cu oraşul respectiv din Franţa. Proiectele de cooperare se conturează în jurul a trei domenii de interes: turism, educaţie şi agricultură, pentru care se urmăreşte obţinerea finanţării în cadrul unor programe europene.

Este vorba de un proiect Comenius între Colegiul tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu şi Colegiul Agricol din Ondes, prin care se vor realiza stagii de pregătire a elevilor din Geoagiu în Grenade şi a elevilor de la liceul din Ondes (Grenade) la Geoagiu, precum şi schimb de experienţă între profesorii celor două instituţii de învăţământ. Apoi, de proiecte privind dezvoltarea agriculturii, schimburi de turişti, schimb de experienţă între personalul Centrului de recuperare Geoagiu şi al Sanatoriului de pneumoftiziologie Geoagiu şi instituţiile similare din regiunea Midi Pirinei, precum şi schimburi de experienţă în domeniul legislativ.

Localitatea Grenade-sur-Garonne este situată în zona de nord-vest a Toulouse-ului şi are în componenţa sa administrativă 13 comunităţi: Grenade, Merville, Daux, Ondes, Larra, Montaigut sur Save, Launac, Le Burgaud, Saint – Cezert, Menville, Bretx, Thil, Saint Paul sur Save. Este o localitate asemănătoare Geoagiului, însă vecinătatea unei mari metropole – Toulouse – i-a permis să se dezvolte foarte bine, având în prezent 22.000 locuitori, din care 7.587 trăiesc numai în Grenade.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago