Obeliscul lui Acațiu Barcsay, din centrul istoric al Devei, a fost demolat!

Obeliscul ridicat în centrul istoric al Devei, în fața Palatului Administrativ, dedicat fostului principe al Transilvaniei, Acațiu Barcsay, a fost demolat luni, 29 decembrie 2014.

Mutarea obeliscului dedicat principelui maghiar Acaţiu Barcsay a fost decisă în urma unui proces intentat de Costache Aoanei Rahovean (foto). Acesta a dat în judecată Primăria Deva şi Ministerul Culturii pentru faptul că au instalat ilegal monumental. Asta, din cauză că nu aveau toate avizele necesare. Deveanul a declarat că a fost cel mai tare deranjat de faptul că pe obeliscul respectiv scria că Acaţiu Barcsay este proprietarul Cetăţii Deva, fapt pe care el îl consideră neadevărat. Procesul a durat mai mult de doi ani, s-a încheiat în 29 octombrie a.c., iar în final, Costache Rahovean a avut câştig de cauză.

În data de 29 octombrie a.c., prin decizia definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procesul intentat de Costache Rahovean Aoanei, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a fost obligat să “procedeze la demolarea construcţiei monument de for public închinat lui Acaţiu Barcsay-principe de Transilvania – situat în Deva, str. 1 Decembrie 1918 – în faţa Palatului Administrat iv”. Instanța a decis că demolarea obeliscului respective se va face în 30 de zile de la aducerea la cunoștința primarului Devei a sentinței.

Drept urmare, la data de 18 noiembrie, edilul a declanşat procedura demolării construcţiei în cauză, sens în care prin compartimentele de specialitate ale aparatului propriu a fost stabilită, prin deviz estimativ, valoarea lucrărilor de desfiinţare, a fost prevăzută în buget suma necesară acoperirii acestor cheltuieli şi a fost emis certificatul de urbanism care stă la baza autorizaţiei de desfiinţare. (Mircea Crivăț)

Foto demolare: Gabriel Drăgan/Facebook 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cu aceasta ocazie se va acorda premiul pentru cultura " Costache
    Rahovean Aoanei" domnului primar PC - PNL petre margineaNU.
    Bafta si la mai multe!

  • Cred ca primarul P. Marginean ar trebui sa se urce in auto, sa se deplaseze la fata locului, sa-si faca auto-critica si sa stabileasca valoarea daunelor provocate de constructia si demolarea oribilului monument de prost gust si falsitate istorica. In calitate de inginer constructor poate realiza o astfel de intreprindere. Fireste, toate pagubele trebuie imputate celor vinovati, in caz contrar, daca-i convine, sa le suporte din propria indemnizatie, majorata de Dragnea. PS Poate sa mearga si per pedes, ar face economie de carburant si ar ajunge mai repede, nefiind obligat sa astepte la nenumarate semafoare. Dar, auto-critica este de neinlocuit, la 2 ani de la preluarea functiei !!! Sper sa nu-l supere propunerea cetateneasca.

  • Care ar fi fost ratiunea ridcarii acetui monument ? respectiv care unt meritee peciae ae principelui Barcsay ?

  • "După ce tipărit în 1648 cea dintâi carte publicată în limba română cu litere latine și după ce a scutit de taxe preoțimea ortodoxă, principele transilvan Acațiu/Akos Barcsay a fost alungat și după moarte - de un domn cu tricolorul românesc la gât. Azi-mâine vor cere alungarea din istorie si a principelui Zapolya, cel care poruncea preoţilor români să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu în limba română..." (Sabin Gherman)

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago