Obligat de judecători să-și înscrie autoturismul pe numele său
Un hunedorean a fost nevoit să apeleze la instanța de judecată pentru a-l obliga pe un șofer, căruia îi vânduse un autoturism, să-l înscrie pe numele său.
Dreptul de proprietate s-a transmis de drept
Timp de aproape trei ani s-a rugat de el să-și onoreze obligațiile contractuale, dar fără succes. Prin urmare, bărbatul din Orăștie a cerut judecătorilor să-l oblige pe noul proprietar să înscrie mașina ori să-i permită să o radieze el din circulație. Omul a procedat exact cum prevede legea, respectiv a încheiat contract de vânzare-cumpărare și a eliberat certificat fiscal. „Reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată pentru un mijloc de transport a vândut pârâtului autoturismul cu preţul de 2.000 lei, achitat integral la data încheierii actului. A predat pârâtului autovehiculul şi documentele acestuia, mai precis certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii. Pârâtul nu a efectuat nici până în prezent formalităţile de radiere a autovehiculului de pe numele reclamantului şi de înmatriculare pe numele său, deşi proprietatea asupra vehiculului s-a transmis de drept cumpărătorului încă din momentul încheierii contractului”, se precizează în plângere. Noul proprietar a luat parte la proces și a admis că trebuie să înmatriculeze mașina în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, dar nu a făcut acest lucru pentru că l-a vândut. Judecătoria Orăștie a rezolvat litigiul și a dispus transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, de pe numele reclamantului pe numele pârâtului. (M. Gânju).