Oferta extrem de slabă anulează bursa locurilor de muncă, programată pentru vineri. În judeţul Hunedoara, până anul viitor, nu vor mai fi organizate astfel de acţiuni.
Directorul AJOFM Hunedoara, Vasile Iorgovan, spune că este pentru prima dată când oferta locurilor de muncă disponibile, comunicate de către angajatori, coboară sub 250. „De regulă avem 450–500 de oferte de angajare. În aceste condiţii, nu are rost să mai organizăm Bursa locurilor de muncă, numai aşa, să ne aflăm în treabă. Oricum, din experienţa noastră, perspectiva existenţei unor agenţi economici, care să demareze investiţii în noiembrie sau decembrie este foarte slabă”, a declarat Vasile Iorgovan, explicând motivul pentru care în acest an nu vor mai avea loc astfel de acţiuni.
Rata şomajului, în creştere uşoară
După o acţiune de acest gen, rata de plasare era de circa 130 de persoane, în condiţiile în care oferta era mult mai bogată, aşa că îngrijorarea responsabililor de la AJOFM privind eşecul acestei acţiuni este de înţeles. Rata şomajului în judeţul Hunedoara a fost la finele lunii octombrie de 8,48 la sută, iar directorul Agenţiei spune că până la sfârşitul lunii noiembrie, creşterea nu va fi semnificativă, ridicând procentul persoanelor fără ocupaţie, la maximum nouă la sută. Următoarea Bursă a locurilor de muncă va fi organizată abia în ianuarie 2011. (C. Cosman)
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și…