O persoană fără adăpost a fost găsită ieri, zăcând fără suflare, în ruina fostului restaurant „Cuibul Veseliei”, de lângă Sala Sporturilor, din Deva. Anchetatorii presupun că este vorba despre o crimă, deoarece pe trupul cadavrului au fost descoperite multiple leziuni.
Nu avea unde să stea
Oamenii legii au fost sesizaţi, ieri dimineaţă, de către administratorul clădirii dezafectate. Acesta a spus că l-a găsit mort pe bărbat, plin de sânge. Anchetatorii s-au deplasat imediat la faţa locului, împreună cu medicii legişti. Se pare că este vorba despre Raica Cornel, un bărbat de 73 de ani, din judeţul Alba, care-şi ducea veacul prin Deva de ani de zile. Locuitorii din zonă îl cunoşteau drept „bărbatul cu cartoanele” şi spun că era o persoană liniştită, care dormea deseori în clădirea fostului restaurant, pentru că nu avea o locuinţă.
Caută vinovaţii
Legiştii susţin că boschetarul a suferit multiple leziuni la cap şi spate, fapt pentru care se crede că e vorba despre o crimă. La prima vedere, bătrânul nu prezenta plăgi înţepate, ca atare, legiştii cred că probabil, el a fost lovit cu un corp dur, până la sângerare, iar în urma loviturilor primite, a murit. Ultima oară, fusese văzut în urmă cu două zile, dar data exactă a morţii va fi stabilită după efectuarea necropsiei. Poliţiştii au deschis o anchetă, pentru a identifica autorul, fiind deja constituit un cerc de suspecţi.
Cine și de ce-i întărâtă? Cârcotași avizați din sudul județului ne-au povestit că se pregătește…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să obțină finanțare pentru zeci…
Cristian V., recidivist din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro.…
Polițiștii i-au reținut pe doi frați din Hațeg, după ce ei i-au bătut pe alți…
O grupare de criminalitate organizată formată din cetăţeni români, dar care acţionau în Belgia, a…
View Comments
Acum intervine statul dar cand era in viata de ce nu a intervenit asistenta sociala sa i se ofere o cazare si o masa calda sa nu se ajunga in aceasta situatie .