Magdalena Șerban
Nimeni nu își dorește să ajungă într-o secție de Oncologie, dar pentru cei care se luptă cu acest obstacol al vieții numit boală, medicul oncolog Alina Silvia Florea și conducerea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara și-au unit eforturile pentru a le creea condiții moderne de tratament și internare, astfel încât să se simtă confortabil atunci când vin să-și aline suferințele, de cele mai multe ori suportate cu eroism.
Când doctorul e un înger
Cele mai recente dotări ale secției Oncologie de la Hunedoara înseamnă 20 de scaune tip fotolii, distribuite in 4 încăperi, pentru pacienții spitalizați sub formă de internare de zi, care urmează tratamente cu chimioterapie, imunoterapie sau altele din spectrul oncologic. Însă dincolo de orice investiție materială, icoana care se roagă în foarte multe încăperi este ceea ce te determină să spui stop oricărui gând pesimist. Intrarea este precum recepția unui hotel, iar modernizările nu se vor opri aici. De la un viitor colț de lectură, cu cărți și reviste, nou tapet care să înveselească pereții și multe alte bucurii pentru ochi și minte, toate sunt pe lista scurtă de priorități a doctoriței Florea, cea care nu doar că este un profesionist cu suflet nobil, ci și o bună coordonatoare. „Reabilitarea a început în ianuarie 2023, fiind creată a doua parte a secției, mai exact spații noi, adică 4 saloane pentru spitalizarea de zi, birouri, arhivă, magazie și recepție. Dacă secția avea 25 de paturi de
Nu tratamentul e de temut, ci boala
Mesajul specialistei, adresat celor cu care vine în contact, este unul realist și în mod cert oglindește experiențele care au determinat înțelepciunea îndemnului medical. „Tratamentul are scopul de a controla și vindeca boala. Fie există tratamente de 3 zile, necesitând internare continuă, fie starea clinică a unor pacienți nu ne permite externarea lor, fiind afectați de boală, nu atât de mult de tratament. Asta face diferența. Unii sunt într-o stare bună, putând să-și continuie viața, între tratamente. Scopul nostru e controlul bolii. Versus cei cu o stare deloc foarte bună, fiind la limită între oncologie și îngrijirile paleative. Dar scopul îl avem pentru toți. Se insistă mult pe calitatea vieții și chiar cred că este decisivă. Factorul psihic e esențial. Totul pornește de acolo. Boala niciodată nu e cauza, ci consecința la ceva”, a mai accentuat aceasta.
Ce se întâmplă când cazul e urgent și complex?
Din păcate, gravitatea unor cazuri nu lasă prea mult timp de reacție, așa că tic-tac-ul secundei este foarte prețios. ,,Avem protocol de colaborare cu Clinicile Amethyst Cluj și Alba, pe partea de radioterapie. Județul nostru nu acoperă acest tratament, neexistând asemenea clinici, la noi. Săptămânal, ne întrunim cu ei online, în cadrul unei comisii disciplinare în care se prezintă cazul și la final, rezoluția pentru pacient. Și medicii noștri din spital pot participa. Comisia reunește mai multe specialități. (…) Dacă facem referire la cazurile care trebuie trimise în alte centre, sunt cele ce țin de neurochirurgie (tumorile cerebrale, în mod particular). Nu neapărat la prima înfățișare, aceasta însemnând diagnosticare, dar sunt situații precum metastazele osoase pe coloană care au nevoie urgentă de intervenție neurochirurgicală. Trimitem către Timișoara sau Cluj, depinzând și de preferința pacientului”, a afirmat medicul Alina Silvia Florea.
„O felicit din toată inima pe doamna doctor Alina Silvia Florea, medicul șef al secției Oncologie, care a reinventat această specialitate în spitalul nostru, din prima clipă în care a venit. Rezultatul actual înseamnă concepția, munca și implicarea dumneaei, 100 la sută. Sunt mândru, ca manager, pentru că am adus un astfel de om și medic în spitalul hunedorean”, a transmis Radu Budae (foto), cel care conduce de 8 ani Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…