Actualitate

„Operaţiunea ECO“: Alţi doi contrabandişti au fost arestaţi

Cristina Ghenea

Alte două persoane din gruparea contrabandiştilor de ţigări din Valea Jiului au primit mandate de arestare preventivă, în urma judecării recursului formulat de procurori, la Curtea de Apel Alba Iulia.

După ce instanţa din judeţul nostru a dispus arestarea preventivă a 27 de inculpaţi, dintr-un total de 32 propuşi, magistraţii albaiulieni au admis atât recursurile inculpaţilor, cât şi a procurorilor DIICOT. Doar că, în ceea ce-i priveşte pe contrabandişti, instanţa a modificat doar temeiul pentru care s-au admis propunerile de arestare, menţinând măsura preventivă. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a mai admis măsura arestării preventive pentru 29 de zile cu privire la doi dintre cei cinci inculpaţi pe care Tribunalul îi lăsase în libertate, cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Cei doi contrabandişti, care s-au alăturat grupului de persoane aflate în arest, sunt din judeţele Olt şi Timiş. Cei 29 de membri ai grupării, aflaţi în spatele gratiilor, precum şi ceilalţi trei cercetaţi în libertate, fac parte dintr-o reţea specializată în contrabanda cu ţigări introduse ilegal pe teritoriul României din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. Liderii reţelei sunt membrii familiei Petrişor, din Valea Jiului. Acţiunea fără precedent a ofiţerilor de la Crimă Organizată a fost numită „Operaţiunea ECO“. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest caz se ridică la 2,8 milioane lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura