Operatorul de apă din Valea Jiului, în alertă

Maximilian Gânju

Apa Serv Valea Jiului şi-a reactivat comandamentul de intervenţie în cazul în care regiunea va fi lovită de ploi torenţiale ori alte fenomene meteo ce ar putea crea probleme. Totodată, mai ales pe perioada de vară, angajaţii operatorului sunt gata de intervenţie dacă situaţia o cere.
Fenomenele meteo extreme de anul trecut, când Valea Jiului s-a confruntat cu inundaţii de proporţii, i-au determinat pe şefii Apa Serv să se mobilizeze din timp. Decizia a fost luată mai ales că şi Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a prevăzut un fond pentru a putea interveni la înlăturarea efectelor inundaţiilor. Astfel, la operatorul de apă şi canal din sudul judeţului sunt pregătite echipe care să intervină în caz de necesitate şi, mai ales, pentru a menţine funcţionale toate capacităţile regiei de apă.
„La fiecare secţie din cadrul SC Apa Serv Valea Jiului suntem pregătiţi să intervenim în condiţiile în care vremea va fi aprigă. Totodată, noi suntem pregătiţi atât pentru a veni în sprijinul comunităţii, la fel ca şi la indundaţiile de anul trecut, dar şi pentru a furniza populaţiei acest serviciu vital“, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Conducerea tehnică a societăţii şi-a dislocat în fiecare oraş din Valea Jiului echipamente, utilaje şi oameni gata de a acţiona la nevoie. „La şedinţa de dimineaţă (n.r. ieri) am reunit comitetul pentru situaţii critice şi am verificat toate autospecialele, pompele, buldoexcavatoarele pe care le avem pregătite pe fiecare oraş. Au fost verificate toate captările de apă şi stocurile de reactivi sunt asigurate pentru funcţionarea staţiilor de tratare. Echipele din fiecare oraş ştiu ce au de făcut în cazul în care primim de la dispecerat avertizări. Orice se întâmplă, la orice oră, echipele de intervenţie sunt mobilizate. (…) Chiar dacă nu avem avertizare, noi facem verificări să fim pregătiţi”, a declarat Cristian Ionică, director tehnic al Apa Serv Valea Jiului. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis o avertizare potrivit căreia există riscul apariţiei unor averse torenţiale, vijelii şi căderi de grindină şi pe raza Văii Jiului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago