Politica si administratie

Opoziţia a vrut să lase Vulcanul fără 3,7 milioane de lei

Carmen Cosman

Primarul din municipiul Vulcan a fost nevoit să împartă banii primiţi de la Guvern prin dispoziţie de primar, ca să nu piardă suma de 3,7 milioane de lei. Asta, după ce consilierii din opoziţie au boicotat şedinţa extraordinară convocată la finele anului trecut, pentru rectificarea bugetară.

Municipiul Vulcan a fost la un pas de a pierde 3,7 milioane de lei pe mâna aleşilor locali de la USL şi PRM, care au boicotat şedinţa de îndată convocată de primarul Gheorghe Ile. Suma respectivă provine de la bugetul de stat şi avea destinaţie fixă. Ca să nu se piardă, banii trebuiau cheltuiţi până la finele anului 2011. „Aceşti bani erau destinaţi persoanelor cu handicap, urma să dăm banii pentru ajutorul de încălzire cetăţenilor din municipiul Vulcan, să dăm banii  pentru sănătate, pentru învăţământ, pentru anveloparea blocurilor şi subvenţii pentru comunitatea romilor, dar şi să primim înapoi banii pentru lucrările de la Bulevard, care ne reveneau nouă din cotele defalcate”, a declarat Angela Stoica (foto), viceprimarul municipiului Vulcan.
Altfel spus, atât oamenii, cât şi municipalitatea rămâneau fără bani şi asta, în condiţiile în care toţi consilierii au fost sunaţi şi anunţaţi personal de şedinţa de îndată. Tocmai pentru ca aceşti bani să nu se piardă, primarul Gheorghe Ile a decis să facă rectificarea bugetară prin dispoziţie de primar, sau altfel spus, să-şi asume răspunderea pentru plata sumelor alocate.

One thought on “Opoziţia a vrut să lase Vulcanul fără 3,7 milioane de lei

  • si de ce nu au facut sedinta pana acum ,ca ile spunea ca nu au ce discuta..acum spune stoica ca opozitia boicoteaza? vai vai…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura