Oprit de polițiști înainte să comită o tragedie
Oamenii legii au văzut un bărbat care se plimba cu o pușcă de vânătoare pe stradă, arma fiind acoperită cu o haină. Individul era beat și căuta un câine să-l împuște.
La verificări, polițiștii din Hațeg au descoperit că bărbatul nu este posesor de permis de port armă. Și voia să împuște un pitbull. Bărbatul în vârstă de 44 de ani a recunoscut totul și a cerut judecătorilor să-l ierte. Însă, magistrații nu au fost de acord. ”Instanţa apreciază că, raportat la situaţia concretă a inculpatului, stabilirea unei pedepse cu închisoarea este oportună şi necesară pentru reeducarea acestuia, fiind insuficientă şi disproporţionat de indulgentă renunţarea la aplicarea pedepsei”, se arată în soluția instanței. Individul a primit o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, iar arma i-a fost confiscată. (M. Gânju).