ActualitateFlash

Optică de comisar de la Garda de Mediu, pus în faţa unei activităţi ilegale: „Ferma nu are autorizaţie, dar nu putem lăsa porcii să se plimbe prin Orăştie!“

Sorina Popa

Din nou, la câteva luni distanţă, ferma de porci de la Turdaş le dă bătăi de cap locuitorilor din… Orăştie. Cum s-a încălzit vremea, cum au „apărut” mirosurile pestilenţiale, de oamenii nu mai pot umbla pe afară. Primarul Orăştiei, Ovidiu Bălan, spune că oamenii au reclamat iar faptul că mirosurile urâte s-au întins ca pecinginea peste oraş, de nu mai pot deschide ferestrele.

Funcţionează fără autorizaţii
Culmea este că această fermă de porci, cu un efectiv de 25.000 de animale, funcţionează fără nici o autorizaţie! şi, cine credeţi că se fac că plouă? Ei bine, comisarii de la Garda de Mediu au o explicaţie jalnică pentru acest lucru. MESAGERUL HUNEDOREAN a contactat-o pe Angela Croitoru, şeful Gărzii de Mediu Hunedoara, care ne-a pasat elegant la comisarul Daniel Iacob. Iar ce ne-a răspuns acesta la întrebarea noastră dacă ştie că ferma respectivă funcţionează fără autorizaţiile prevăzute de lege este de râsu-plânsu. „Când am identificat noi ferma de porci de la Turdaş, halele erau deja pline cu animale. Acum, ce să facem? Să lăsăm porcii să se plimbe prin Orăştie? Nu se poate aşa ceva”, ne-a răspuns comisarul Iacob.
Ca atare, dacă un reprezentant al statului, cu atribuţii clare în acest sens, spune că nu se poate închide o fermă care funcţionează fără autorizaţie integrată de mediu şi autorizaţie de funcţionare, atunci e grav! Să ne înfiinţăm cu toţii ferme de porci, că nu avem nevoie de avize şi autorizaţii!
Directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Deva, Georgeta Barabaş, a declarat că ferma respectivă se află încă în procedură pentru eliberarea autorizaţiei integrate de mediu. Dar articolul 12 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/2005 arată că activităţile care necesită autorizaţii pot funcţiona doar după ce au obţinut autorizaţia de mediu. Clar, nu?
Anul trecut, locuitori din Orăştie au protestat din cauză că de la ferma de porci din Turdaş vin mirosuri insuportabile, de la dejecţii. Atunci, comisarii de mediu au dat amenzi, prefectul a declarat că va închide ferma, însă nu s-a întâmplat nimic din ceea ce au promis autorităţile statului. Şi, atunci, stai să te întrebi? Pe cine protejează aceste autorităţi? şi, cum pot cetăţenii cinstiţi să fie apăraţi de cei care încalcă legea?

One thought on “Optică de comisar de la Garda de Mediu, pus în faţa unei activităţi ilegale: „Ferma nu are autorizaţie, dar nu putem lăsa porcii să se plimbe prin Orăştie!“

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura