Categories: Comunitate

Orăştie: alte trei investiţii majore, finanţate din bani guvernamentali

De curând, edilul-şef al municipiului Orăştie a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, trei contracte de finanţare multianuală în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020 (PNDL).
„Investiţiile vizează un proiect de canalizare menajeră în sistem gravitaţional şi cu pompare, pe străzile: Digului, Nicolae Titulescu, Unirii, Luncii şi Pricazului, un altul de canalizare pe strada Nicolae Titulescu, în zona blocurilor U.M., iar al treilea are ca obiectiv dotarea Spitalului Municipal Orăştie cu echipamente medicale de înaltă performanţă şi mobilier medical. Valoarea totală a celor trei investiţii este de 8.573.251 lei cu TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă de la bugetul de stat însumează 8.147.556 lei cu TVA”, a precizat Ovidiu Bălan (foto), primarul municipiului Orăştie.
Potrivit edilului, în perioada următoare se vor semna contractele de finanţare pentru celelalte obiective aprobate în cadrul aceleiaşi axe guvernamentale. Suma totală câştigată prin PNDL II este de 24.740.258 de lei pentru 11 proiecte de investiţii din cele 14 depuse. Pe lângă cele trei care au fost deja parafate, proiectele accesate ţin de continuarea lucrărilor de construcţie a unei grădiniţe cu program prelungit, modernizarea şi extinderea Creşei municipale de pe strada Pricazului, lucrări de proiectare şi investiţii în vederea modernizării unităţii medicale, reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în municipiu, modernizare Strada Stelian Ivaşcu, modernizare străzi Dr. Ioan Mihu, Dealul Mic, Târgului, Moţilor, Muzicanţilor, Plantelor, Crişan, Tronsonul dintre Decebal şi Viilor, Viitorului, Digului, parcare Strada Avram Iancu, prelungire Strada Viitorului şi întărirea sistemului rutier pe DC42 Orăştie-Gelmar. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

22 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago