„Acum patru ani am scris un proiect, alături de Primăria Orăştie, şi l-am depus pe Hg nr. 577. Acesta prevede realizarea unui drum modern, de şase kilometri, pe vechiul traseu al dacilor, peste deal, care să facă legătura directă dintre comuna Romos şi municipiul Orăştie. Trei kilometri se află pe raza comunei noastre şi ceilalţi trei aparţin de Orăştie. Un astfel de dum ne-ar scuti de 11 kilometri, în condiţiile în care acum parcurgem 17 kilometri. E foarte bun pentru că decongestionăm circulaţia, în primul rând. Lumea din comună ne întreabă de multe ori, de ce nu se face ceea ce s-a promis în campaniile electorale. Mai ales că mulţi localnici îşi valorifică produsele, săptămână de săptămână, în piaţă, la Orăştie. Le-ar fi cu mult mai uşor dacă nu ar mai fi nevoiţi să parcurgă atâţia kilometri dus-întors. Şi mai e un aspect: pe drumul naţional nu au cum să circule cu căruţe, tractoare etc.”, arată Mircea Pătrânjan (foto), primarul comunei Romos. Acesta a mai spus că pentru investiţie ar fi nevoie de 3.400.000 de lei şi că nu se va da bătut, urmând să încerce, în continuare, să facă rost de bani. „Stăm cu proiectul pregătit, iar problema am prezentat-o şi parlamentarilor din colegiu, în speranţa că vom putea fi sprijiniţi”, a subliniat primarul din Romos. (M. Şerban)
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…