Magdalena Șerban
Campania de vaccinare a locuitorilor din mediul rural, intitulată “Oraşul vaccinează satul” și desfășurată sub umbrela Instituţiei Prefectului şi a Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, a ajuns și la Vorța. Acţiunile de imunizare a populaţiei au la bază echipe medicale mobile, ceea ce înseamnă un mare plus mai ales pentru persoanele greu deplasabile ori în vârstă.
Unii da, alții ba
“Am ales ca locații-gazdă Centrul de Informare Turistică din Vorța și Căminul Cultural din Visca. Este un demers care vine în sprijinul mediului rural, oamenii de la sate având posibilitatea să fie vaccinați chiar la ei în comună. Însă, în cazul localităților de munte, acolo unde lumea e trecută de o anumită vârstă, uneori se manifestă reținere, reticiență față de vaccin, indiferent care e acesta. Majoritatea consideră că traiul departe de aglomerația orașelor, cercul restrâns de persoane cu care se vine în contact, dar și hrana sănătoasă și țuica purificatoare sunt văzute ca principalele scuturi împotriva infectării cu SARS-COV2. E dreptul fiecăruia să cântărească bine lucrurile și să decidă singur ce și cum vrea să facă. Ne-a ferit Dumnezeu de flagelul pandemic, la noi existând doar un singur caz confirmat cu COVID-19. Să sperăm că și pe viitor situația nu se schimbă și nu vin relele peste noi. Pe de altă parte, trebuie să-i mai mulțumim Celui de Sus pentru că ne-a ferit de potopul inundațiilor din ultima vreme. Au fost mici necazuri și aici, dar nesemnificative comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în țară și în străinătate”, afirmă primarul din Vorța, Emil Radu Bureană (foto). Alesul local și-ar dori ca dincolo de haina publică pe care o îmbracă, pur și simplu în calitate de om, să mobilizeze lume pentru a da o mână de ajutor familiilor din Alba, care în urma dezastrului produs de furia apelor au rămas fără nimic. E de părere că orice sprijin, cât de mic, e binevenit. De la haine și alimente și până la material de construcții, orice ar constitui mană cerească. Așa că face apel la semenii săi să-și aducă aminte că omenia poate salva vieți.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…