Categories: Comunitate

Orașul Petrila va avea un centru de colectare prin aport voluntar, grație unei finanțări câștigate prin PNRR

Magdalena Șerban

În baza accesării Planului Național de Redresare si Reziliență – PNRR, ad­mi­nistrația publică din Petrila va înființa un centru de colectare prin aport voluntar.

Fără plată pentru cetățeni
Astfel, zilele trecute, primarul Vasile Jurca a semnat contractul de finanțare, în cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor. Trebuie precizat că apelul de proiecte este dezvoltat pe principiul „primul venit, primul servit”, iar fondurile sunt 100 la sută nerambursabile. Valoarea maximă eligibilă corespunde unui cost de cel mult 778.720 de euro.
„La București, în prezența premierului României, Nicolae-Ionel Ciucă, și a mi­nistrului Mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna, am semnat contractul de fi­nanțare nerambursabilă prin PNRR pri­vind înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar în orașul Petrila. Îm­preună cu viceprimarul orașului, Marius Heljiu, Consiliul Local al orașului Petrila și funcționarii din cadrul primăriei, am ana­lizat posibilitatea modernizării sistemului de gestionare a deșeurilor pe raza UAT Petrila, datorită unor cerințe de colectare cât mai ridicate, atât din partea popu­lației, constatând că este foarte nece­sară înființarea unei structuri noi de co­lec­tare în orașul Petrila, care să sprijine infrastructura actuală de gestionare a deșeurilor”, a menționat edilul-șef Vasile Jurca. Potrivit acestuia, s-a identificat o parcelă de teren la intrarea în localitate, cu acces din drumul de centură a ora­șului, pe care se poate amplasa un astfel de centru de colectare, după modelul infrastructurilor prezente și în alte state membre ale Uniunii Europene. „Este foar­te important de menționat faptul că lo­cuitorii orașului Petrila vor avea po­sibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deșeuri de hârtie și carton, sticlă, metal, material plastic, cauciuc, lemn, textile, ambalaje, deșeuri de echipamente elec­trice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori și deșeuri din construcții, deșeuri voluminoase, inclusiv saltele și mobilă. Vor avea doar obligația de a le trans­porta la acest centru. În foarte multe zone din oraș, unii cetățeni certați cu mediul, cu natura înconjurătoare, arun­că tot felul de deșeuri pe malurile ape­lor, pe pășuni, etc., iar prin acest cen­tru le oferim posibilitatea de a le putea arunca, absolut fără costuri din partea lor”, a mai transmis primarul din Petrila.

Un „tren” ce a fost prins!
La nivel național, ținta propusă prin PNRR este construirea și operațio­na­lizarea a 565 de centre de colectare cu aport voluntar până la jumătatea anului 2026. Ministerul Mediului, Apelor și Pădu­rilor pune la dispoziția beneficia­rilor un proiect tip. Alocarea financiară totală acordată pentru lucrări este de 587.860.000 euro, din care 135.660.000 euro reprezintă alocare financiară su­plimentară de 30% din sumele pre­vă­zute prin această axă. În fapt, se urmă­rește dezvoltarea unui management efi­cient al deșeurilor, prin suplimentarea ca­pacităților de colectare separată, pre­gătire pentru reutilizare și valorificare, în vederea continuării procesului de con­for­mare cu prevederile directivelor spe­ci­fice și a tranziției la economia circulară. Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a de­șeurilor menajere ce nu pot fi colectate în sistem door-to-door, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri ce nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, de­șeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago