ActualitateFlashPolitica si administratie

Ordonanța Austerității îi bagă pe primari în boală

Ordonanța Austerității le aduce și primarilor dureri de cap. Și, cum la anul sunt alegerile, toată lumea aș­tepta să vadă cum împodobesc edilii anul acesta localitățile cu ocazia săr­bătorilor de iarnă. Și, ce să vezi, cine nu are un contract încheiat de mult timp, nu mai poate pune luminițele de sărbători.

Renunță la licitație
„Cu durere în suflet vreau să vă spun… Este a șasea iarnă pe care o prind ca primar al municipiului Deva. În 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, am organizat și Târg de Crăciun și înfru­mu­sețarea orașului de sărbători. Pa­voazare, cum se numește în termeni tehnici. Toate aceste eforturi le-am făcut din bugetul local. Nu din banii de la Guvernul României, indiferent ce partid a fost la guvernare în cei 6 ani de când sunt primar. Spun ((cu durere în suflet)), fiindcă s-a dat Ordonanța Austerității, în care onor Gu­vernul României, ca să reducă acest deficit, țin­ta, a spus că face reduceri și economii. Dar cum? Așa, otova! La toți! Și la instituțiile publice și la nivel central și local. Dar inclusiv la UAT-uri, adică la primării. Și eu personal, și prin intermediul Asociației Municipiilor din România am sesizat acest lucru, că avem banii alocați și sun­tem în procedură de licitație pentru achiziționarea ser­viciilor de înfru­mu­se­țare pe perioada de iarnă. Trebuie să renunțăm la licitație! Să o anulăm! Dar erau banii devenilor, din taxele și impozitele lo­cale ale devenilor. Nu era un leu venit de la Guvernul României! Nu au vrut să țină cont. Și ne-au pus într-o situație și pe mine și pe alți pri­mari, mai mult decât in­grată. Ca în această iarnă, să nu putem să punem nici o luminiță! Este corect sau nu este corect? Și atunci, chiar dacă și eu fac parte din par­tidul care este în coaliția de guvernare, ceea ce spun acum, le spun devenilor adevărul! Le-am spus și la nivel central, la toți factorii de resort. Nu este corect! Ne-au legat de mâini și de pi­cioare. Mă gândesc la o variantă, din spon­sorizări, cum a spus premierul. Dar, la Deva e greu. La București se poa­te. Nu avem o au­to­nomie locală. Su­tem blocați și cu investițiile, iar blocajul nu este la nivel local. Blocajul este de sus în jos, nu ne lasă să ne facem trea­ba. Nu mai putem face studii de fe­zabilitate, nici proiecte pe fon­duri europene”, a spus Florin Oancea, pri­marul mu­nicipiului Deva.

Ce se va întâmpla la Hunedoara?
„Noi avem un acord cadru pentru lu­mi­nițele de săr­bătorile de iarnă. Dacă ai contractul în­che­iat din vreme nu in­trăm sub incidența a­cestei ordo­nan­țe. Am pre­gătit din timp con­tractul pen­­tru săr­bătorile de iarnă”, a spus Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura