Organizarea activității de administrare a marilor contribuabili

Pe site-ul Agenței Naționale de Administrare Fiscală, Transparență decizională, a fost publicat, în data de 06.10.2021, Proiect Ordin privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili.

În cele ce urmează, prezentăm principalele reglementări avute în vedere – așa cum sunt conținute în Referatul de aprobare a proiectului de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală :

În urma analizării criteriilor de selecție prevăzute de Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, a rezultat necesitatea revizuirii acestora ținând cont de obiectivul urmărit pentru o bună gestionare a acelor contribuabili care au o bună capacitate financiară și care pot aduce venituri semnificative la bugetul general consolidat.

Astfel, au fost menținute criteriile de selecție a contribuabililor mari, respectiv criteriile specifice, criteriul de baza și criteriul de continuitate.

De asemenea, la selecția contribuabililor mari s-a avut în vedere realitatea economico-financiară existentă în prezent, precum și reducerea transferului de competență a contribuabililor între organele fiscale centrale, pentru a respecta restricțiile impuse de pandemia Covid 19.

Prin proiectul de ordin privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili se propune, ca urmare a aportului redus al acestor contribuabili în totalul veniturilor bugetare încasate:

  • excluderea din rândul contribuabililor eligibili a contribuabililor:
    a) pentru care s-a deschis procedura insolvenței prin sentință definitivă;
    b) declaraţi insolvabili potrivit art.265 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură

fiscală,  cu modificările și completările ulterioare;

  1. c) declaraţi inactivi conform prevederilor art.92 din Codul de procedură fiscală, sau care și-

au suspendat activitatea la Registrul Comerțului.

  • eliminarea a două criterii de selecție, respectiv criteriul de reprezentare fiscală și a criteriul participării directe;
  • redefinirea regulilor specifice de selecţie, în sensul menținerii în categoria marilor contribuabili a celor pentru care s-a deschis procedura insolvenței ori au fost declarați inactivi in anul în care s-a efectuat selecția.

În acest sens se propune menținerea contribuabililor mari administrați în prezent de către Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, cu excepția celor care:

  1. a) au fost declarați insolvabili potrivit art. 265 din Codul de procedură fiscală, până la data intrării

în vigoare a ordinului;

  1. b) s-au aflat în procedura insolvenței deschisă prin sentință definitivă pronunțată până la data de

31 decembrie 2020;

  1. c) au fost declarați în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, până la

data de 31 decembrie 2020;

  1. d) au fost declaraţi inactivi potrivit dispoziţiilor art. 92 din Codul de procedură fiscală, până la data

de 31 decembrie 2020;

  1. e) au fost selectați anterior intrării în vigoare a ordinului, conform criteriului de reprezentare

fiscală și al participării directe.

 

Societatea TVG TAX AUDIT SRL

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago