Organizaţia judeţeană Hunedoara a PSD s-a îmbogăţit ieri cu membrii ALDE Deva şi cu mulţi alţii din celelalte filiale locale ale acestei formaţiuni politice.
Se ştie că partidul lui Tăriceanu a fuzionat cu Pro România, în urmă cu puţin timp. Membrii ALDE Deva şi alţii nu au vrut să facă pasul acesta, înscriindu-se în PSD: „Mă bucur foarte mult şi salut faptul că întreaga organizaţie a ALDE din Deva a decis să ni se alăture. Sunt oameni cu experienţă, sunt oameni tineri, în care am încredere şi sunt convins că trecerea la PSD se va dovedi a fi o decizie corectă şi în folosul cetăţenilor judeţului Hunedoara”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei Judeţene Hunedoara a PSD.
„Experienţa, implicarea, viziunea comună, modul în care PSD şi ALDE au asigurat guvernarea comună ne dau garanţia că putem construi împreună proiecte în folosul cetăţenilor. Sunt sigur că în acest partid voi putea să-mi duc la bun sfârşit proiectele. ALDE a guvernat împreună cu PSD, au făcut lucruri frumoase împreună. Vreau ca în 2024 să câştigăm Primăria municipiului Deva. Din păcate, conducerea ALDE ne-a dus, când în dreapta, când în stânga scenei politice, că nu am mai înţeles nimic din toate astea. De aceea, nu am ales să mergem pe acelaşi drum. Conducerea ALDE a dus partidul în comă, iar apoi a fuzionat cu Pro România. Eu vreau să fac politică în continuare, de aceea m-am înscris în PSD”, a declarat Emanuel Clej (foto), fost preşedinte al ALDE Deva.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…
View Comments
Un parvenit cu ifose de politician, care habar nu are despre administratie locala, dar se da mare cunoscator. Generatia "tanara" si "vizionara" reprezentata de domnul Clej este doar o mizerie, un grup care nu a facut nimic concret pentru Deva si care acum se chinuie pentru resturi de ciolan. Traseism politic, vorbe in vant si demagogie. Pacat! Succesul lui Tariceanu in politica din ultimii ani are o noua copie slaba si de nevotat. Asteptam cu interes marile realizari ale ilustrului politician Clej :)))
După ce la lăsat pe Gligor pt Molot, acum îl lasă pe Molot pt Nistor peste 4 ani îl uita și pe Nistor și se înscrie în USR doar mai prinde ceva contracte pe bani publici. Ce lovitura a dat PSD cu cele 365 de voturi cât a avut la locale. Un parvenit politic.
Ha, ha ha...
Niste neputincioși, purtători de pauperă. În ciuda vârstei...
După numărul voturilor obținute, cred ca s-a lămurit de cata credibilitate are dl Clej
Si atunci a preferat să se ascundă după fustele PSD.
Ii prevăd un viitor fericit de sluga politica
Mai este un singur partid la care nu sa inscris pina acum UDMR ,acesa sluga a lui MOLOT numit CLEJ un nimeni un pumpincurist.
Un jeg si un hot ca si Molot. Mizerii de oameni.
"Arme și bagaje"!! O fi vreun viking rătăcit și nu știm noi! Redactoras, a trecut cu foamea în sacoșă de unică folosință!