Toshiro Muto a fost întrebat dacă organizatorii iau în calcul anularea competiției al cărui start va avea loc în două zile. Potrivit Eurosport, președintele a mărturisit că nu exclude o astfel de ipoteză, iar varianta ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să se anuleze încă stă în picioare.
„Nu putem prezice ce se va întâmpla cu numărul de cazuri de coronavirus. În acest moment, numărul cazurilor poate să crească sau poate să scadă. Ne vom gândi la ce ar trebui să facem în momentul în care apare o anumită situație”, a declarat Toshiro Muto.
Spre deosebire de Muto, purtătorul de cuvânt al Jocurilor Olimpice de la Tokyo este mult mai optimist şi a declarat că organizatorii se concentrează în acest moment exclusiv pe desfășurarea cu succes a competiției.
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc fără spectatori.
Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo (23 iulie – 8 august) se vor desfășura fără spectatori după ce, în urmă cu două săptămâni, Guvernul japonez a decis să plaseze regiunea Tokyo sub o nouă stare de urgență sanitar. Decizia va rămâne în vigoare pe toata durata competiției din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19.Interzicerea prezenței spectatorilor pe arenele din capitala Japoniei va reprezenta o nouă lovitură financiară dată evenimentului după ce a fost amânat cu un an din cauza pandemiei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…