Ouăle de dinozaur au fost aduse la Deva
Cele trei ouă de dinozaur pitic, furate din situl paleontologic Tuştea şi traficate în Italia, au fost aduse la sfârşitul săptămânii trecute în Deva. Vestigiile au fost prezentate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, de echipa de procurori şi poliţişti care a reuşit recuperarea lor.
Nu s-au plătit despăgubiri
„Cu sprijinul deosebit al carabinierilor din Italia, am reuşit recuperarea acestor obiecte extrem de valoroase. Ţin să precizez că sunt printre puţinele bunuri restituite fără ca Statul Român să fie nevoit să plătească despăgubiri“, a precizat Nicolae Paştiu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. În privinţa recuperării celor trei ouă de dinozaur, acesta a precizat că deocamdată, nu pot fi dezvăluite prea multe detalii, deoarece ancheta este încă în curs de desfăşurare.
Poza de pe Internet a dus la recuperare
Potrivit anchetatorilor, ouăle au fost furate în perioada 2004-2005, din situl paleontologic de la Tuştea, de lângă Haţeg – loc identificat ca „maternitate“ a dinozaurilor pitici. Mai apoi, acestea au fost vândute, nu se ştie la ce preţ, unui cetăţean italian care a păstrat vestigiile în locuinţa sa din Peninsulă. Abia în anul 2009, poliţiştii au găsit primul indiciu pe baza căruia a fost demarată ancheta. Este vorba despre un anunţ postat pe Internet, alături de care era şi o fotografie în care o femeie ţinea în braţe câteva ouă de dinozaur. „În cooperare cu autorităţile din Italia, s-au făcut descinderi într-o locuinţă în care erau ţinute mai multe astfel de bunuri. Avem de-a face cu oameni cu o cultură aleasă şi mult curaj“, a mai precizat Nicolae Paştiu.
Unul poate rămâne la Deva
Potrivit procurorului Paştiu, cele trei ouă de dinozaur pitic datează din era mezozoică, perioada cretacică, adică de acum circa 72-65 de milioane de ani. Din punct de vedere istoric şi ştiinţific, valoarea acestora este inestimabilă, iar din punct de vedere economic, se vehiculează că valoarea lor ar fi de circa 500.000 de euro.
La ora actuală, în muzeele din România mai există doar aproximativ 10 astfel de exemplare. Deocamdată, autorităţile române nu s-au hotărât unde vor fi expuse aceste vestigii, însă există şansa ca unul dintre cele trei exponate să rămână la noi în judeţ, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.