Comunitate

Pachetele de sănătate au fost amânate

04 pachetele de servicii medicaleLoredana Goangă

Noul sistem prin care pacienţii beneficiază de serviciile medicale prin intermediul unor pachete de sănătate, care trebuia pus în aplicare de astăzi, 1 aprilie 2014, mai are de aşteptat până va intra în vigoare.
„Contractul-cadru de asistenţă medicală, valabil până la 31 martie, a fost prelungit până pe 30 aprilie. Prelungirea vechiului contract-cadru în sănătate era necesară, deoarece cel nou, care trebuia sa intre în vigoare la 1 aprilie, se află încă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului, până pe 7 aprilie”, a declarat Felicia Vasilescu, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cel mai probabil, aprobarea pachetului de servicii de bază, dar şi noua listă de medicamente compensate, vor fi posibile abia în semestrul al doilea, deoarece toate documentele trebuie rediscutate, filă cu filă.
Pachetul minimal este destinat cetăţenilor neasiguraţi şi include asistenţa medicală de urgenţă, planning familial, monitorizarea gravidelor şi lăuzelor, dar şi consultaţii pentru cazurile acute.
Cel de-al doilea pachet, cel de bază, este pentru cetăţenii asiguraţi şi prevede o singură consultaţie preventivă la trei ani. Aceasta va fi făcută de medicul de familie, pentru persoanele asimptomatice, având vârsta între 18 şi 39 de ani, şi cel mult două consultaţii în trei luni în cazul pacienţilor cu o problemă nouă sau acută de sănătate. De asemenea, pachetul de bază cuprinde servicii medicale de urgenţă, servicii de prevenţie, medicina de familie, servicii în ambulatoriul de specialitate, servicii de spitalizare, îngrijiri medicale şi paliative la domiciliu, dar şi medicamente şi materiale sanitare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura