Pânã acum, în judeţ, zăpada n-a dat bătăi de cap şoferilor

Oana Mihnea

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, ninsorile şi-au făcut din nou simţită prezenţa în judeţ. Pe şosele, s-a circulat în condiţii de iarnă, dar stratul de zăpadă depus nu a creat probleme majore conducătorilor auto.
Auto-utilajele au patrulat continuu pe toate arterele principale de circulaţie şi au împrăştiat material antiderapant, astfel încât, nici un drum nu a fost blocat. În cursul zilei de ieri, până la ora 12.30, nu au avut loc incidente deosebite din cauza ninsorilor căzute. Potrivit ofiţerului de serviciu din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, între orele 11.45 şi 12.15, a fost semnalată o singură problemă pe DN7, în zona localităţii Săcămaş. Din cauza greutăţii zăpezii, doi copaci s-au rupt şi au căzut pe partea carosabilă. Drumul a fost blocat până la intervenţia muncitorilor de la districtul din localitate şi al unui echipaj ISU, care au secţionat trunchiurile copacilor şi le-au înlăturat de pe şosea.
Până la ora 17.00, carosabilul era umed, cu porţiuni cu zăpadă. Pe DN 66 A, între localităţile Iscroni şi Câmpu lui Neag, stratul de zăpadă avea pe alocuri între doi şi cinci centimetri. Pe DN 68 A, între localităţile Săcămaş şi Ohaba, erau porţiuni cu zăpadă frământată de maximum doi2 centimetri. Şi pe DN 7A, între Obârşia Lotrului şi Petroşani, erau porţiuni de drum cu zăpadă îmbibată, dar grosimea stratului nu depăşea doi centimetri.
S-au folosit peste 400 de tone de material antiderapant şi s-a acţionat cu mai multe utilaje de deszăpezire pe toate drumurile naţionale din judeţ.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pe bune? Dimineata, in jurul orei 09:30, drumul Brad - Deva nu era deloc curatat. Abia spre amiaza s-a mai remediat situatia, cu ajutorul vremii.

  • Pe drumurile JUDETENE din zona Hateg, respectiv Comunele Barthelot, Rachitova, Densus si Totesti, inclusive DJ adiacente orasului, circula din 27.12.2014 un utilaj care in permanenta are lama SUS / RIDICATA (poate or' fi defecte telescoapele?!!).
    Domnilor nu va mai chinuiti sa confirmati foi de parcurs la hoti. Eu fac ruta dar nu dau zapada la o parte doar trec cu viteza si stropesc toate casele amplasate la sosea cu noroi.
    Avem poze cu acest utilaj , care zilnic pana in data de 3.01.2015 a circulat doar pe aceste drumuri.
    Rusine Consiliului Judetean Hunedoara ca nu verifica derularea contractelor de deszapezire.
    Majoritatea Consilierilor judeteni sunt membri PNL, la fel ca primarii ai caror commune le-am nominalizat mai sus.
    Uitativa pe camerele de luat vederi din primarii domnilor si nu mai cheltuiti banii anapoda.
    Daca tot FURATI, nu mai si claxonati (scrieti prostii in presa), derbedeilor (contractori si contractanti).

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago