Care va fi soarta Termocentralei Mintia? Un răspuns la această întrebare aşteaptă nu numai câteva sute de salariaţi care lucrează aici, dar şi mii de deveni ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare.
Mai multe cereri de preluare
Administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Emil Gros, susţine că planul de reorganizare al obiectivului economic este în lucru.
„Cele patru mine din Valea Jiului şi Termocentrala Paroşeni vor fi date în plată. În ceea ce priveşte Termocentrala Mintia, urmează ca Ministerul Energiei să decidă ce va face cu aceasta. Sunt cereri ca termocentrala să fie preluată de Consiliul Judeţean, sau de Primăria municipiului Deva sau de Romgaz. Conducerea Ministerului Energiei va decide”, a declarat administratorul judiciar al CEH, Emil Gros, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
„Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a exprimat prin adrese scrise intenţia de a prelua în administrare Termocentrala Mintia. Conducerea CJ Hunedoara a avut discuţii şi cu actualul ministru de resort şi urmează să aibă loc o întâlnire în sensul clarificării situaţiei Termocentralei Mintia”, susţine Bogdan Hăulică, purtătorul de cuvânt al instituţiei judeţene.
Complexul Energetic Hunedoara are un termen în instanţă privind tabelul de creanţe. Probabil că planul prevede ca în 2021 CEH să se dividă, Termocentrala Mintia pe de-o parte şi minele şi Termocentrala Paroşeni pe de altă parte. Va fi creat Complexul Energetic Valea Jiului, format din cele patru mine şi Termocentrala Paroşeni, iar Termocentrala Mintia, va ajunge şi ea unde va decide ministerul de resort.
Înfiinţat degeaba
Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în 2012 şi a intrat în insolvenţă de aproape doi ani, având datorii care depăşesc cinci miliarde de lei. Dintre cele patru mine care au mai rămas în Valea Jiului, două ar fi trebuit închise de anul trecut, însă au beneficiat de prelungirea activităţii, iar Termocentrala Mintia a fost la un pas de închidere din cauza aprovizionării deficitare cu cărbune, dar şi pentru problemele de mediu încă nesoluţionate.
Cum pot scăpa de datorii
Reamintim că la finele anului 2019, Camera Deputaţilor, a adoptat proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 60/2019 prin care Guvernul a creat posibilitatea legală de a se şterge datoriile bugetare ale producătorilor de energie electrică vitali pentru siguranţa sistemului energetic naţional şi care se confruntă cu probleme financiare, precum Complexul Energetic Hunedoara, prin darea în plată a activelor acestora.
Ordonanţa reglementează o procedură prin care companiile energetice considerate vitale şi care au datorii bugetare vor putea să dea în plată Ministerului Economiei active funcţionale de producţie în schimbul stingerii creanţelor fiscale pe care ANAF le are asupra lor, scopul fiind menţinerea în producţie a centralelor de producţie de energie electrică respective, esenţiale pentru siguranţa funcţionării sistemului energetic naţional. Aceste active ar urma să fie ulterior concesionate sau date în administrare de către ministerul de resort altor companii de profil.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…