O femeie de 60 de ani din municipiul Petroşani a avut nevoie de intervenţia pompierilor şi a celor de la Ambulanţă, după ce a rămas blocată în propriul apartament.
Incidentul a avut loc într-un bloc de locuinţe aflat chiar peste drum de Detaşamentul de Pompieri Petroşani, iar femeia a încercat să iasă din locuinţă şi a constatat că uşa metalică nu se mai deschide. I s-a făcut teamă şi după ce a încercat din răsputeri, a început să strige după ajutor iar câţiva muncitori care lucrează la izolarea termică a blocului de locuinţe au auzit-o. Oamenii au încercat şi ei să deschidă uşa metalică, însă nu au reuşit şi au cerut ajutorul pompierilor. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani a reuşit în cele din urmă să o elibereze pe bătrână, însă din cauza panicii, femeii i s-a făcut rău. Angajaţii de la Ambulanţă i-au acordat primele îngrijiri şi au dus-o la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a fi siguri că nu este în pericol. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…