Categories: Sport

Pantera Neagră Petroşani, campioană judeţeană la tae-kwon-do


Sportivii de la Pantera Neagră au dominat Campionatul Judeţean de Tae-kwon-do, eveniment  la  care au luat parte, în weekend, la Petroşani, 101 de sportivi de la cinci cluburi: Cobra Deva, Hard Steel Călan, Cristal Haţeg, Pantera Neagră Petroşani şi Takeda Arad. Gazdele competiţiei au fost urmate în ierarhia generală de Cristal Haţeg  şi Clubul Hard Steel Călan. „Toate cluburile participante au arătat un nivel foarte ridicat, reuşind un concurs spectaculos cu o calitate bună a execuţiilor. A fost un eveniment reuşit, ţinând cont de numărul mare de sportivi prezenţi la concurs. A fost un test de verificare înaintea Campionatului Naţional de la Vaslui din luna martie, unde avem şanse să ne batem cu echipa de juniori la podium. Din păcate, Robert  Elekeş, locul 9 mondial, nu ne va putea însoţi pentru că familia lui a optat pentru participarea acestuia la Olimpiada de matematică. Din păcate, va rata să fie selectat la lotul naţional pe tot parcursul acestui an, neparticipând la naţionale”, a declarat antrenorul Ionuţ Lascău. La competiţie a fost prezent şi Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei României de Tae-kwon-do şi antrenor la Cristal Haţeg, dar şi campioana europeană şi mondială Andra Kovaci de la Cristal Haţeg.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

18 ore ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago