Maximilian Gânju
Cel puţin 100 de ciclişti montani, la care se adaugă sute de turişti veniţi special pentru eveniment, vor face spectacol începând de mâine, 11 august, în Parâng, pe cel mai greu traseu de mountain bike. Drop’N’Roll a devenit deja tradiţie în staţiunea de lângă Petroşani, derulându-se de şapte ani încoace.
Concurenţi din ţară şi străinătate
Mai multe cluburi de bikeri (ciclişti montani) din ţară, dar şi din străinătate, se vor întrece într-o competiţie internaţională devenită tradiţie în Muntele Parâng. Profilul concursului este de natură extremă, iar traseele pe care cicliştii trebuie să coboare depăşesc cu mult noţiunea de teren accidentat, în unele cazuri fiind chiar asemănătoare unor prăpastii, mai ales că Parângul este un teritoriu sălbatic. Drop’N’Roll este un eveniment unic în România, iar concursul începe cu două zile de acomodare, urmând apoi antrenamentele oficiale. Sâmbătă are loc întrecerea propriu-zisă, iar „riderilor” li se oferă şansa de a pune mâna pe premii în valoare de 4.000 de euro. În plus, se organizează şi un concurs pentru amatorii de fotografie. Taxa de înscriere este de 200 de lei, cu o reducere, dacă doritorii au optat să se înscrie cu mult timp înainte de eveniment, iar în această sumă, intră şi transport nelimitat cu instalaţia de telescaun. Totodată, în ciuda precauţiilor, accidentele sunt aproape nelipsite la fiecare ediţie, iar din acest motiv, în staţiunea Parâng, pe durata concursului, vor fi mobilizate mai multe echipaje salvamont, dar şi jandarmi montani, care vor acorda primul ajutor în caz de nevoie. Pentru această perioadă, Salvamontul Petroşani şi-a suplimentat numărul de salvatori, iar toate punctele considerate periculoase vor fi patrulate în permanenţă de câte doi salvatori montani.
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…