Parcul de Afaceri din Simeria, o afacere încă nerezolvată definitiv
Ce se va întâmpla, vom da înapoi banii de la investiţia Parcului de Afaceri din Simeria? O investiţie în valoare de peste 20 de milioane de lei riscă să fie parţial returnată, dacă se dovedeşte că nu s-au îndeplinit condiţiile, proiectul fiind unul şi cu bani europeni.
„În luna ianuarie 2017 s-a obţinut de la Ministerul Dezvoltării prelungirea termenului de îndeplinire a indicatorilor prevăzuţi în proiect, altfel, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Simeria riscau să plătească o corecţie financiară de circa două milioane de euro (fiecare UAT trebuia să înapoieze câte un milion de euro). Verificarea îndeplinirii indicatorilor din cererea de finanţare se va realiza în data de 12 octombrie 2017. După această dată, vom putea prezenta un bilanţ concret al realizărilor, iar comisia formată din reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării şi ai ADR Vest ne va comunica dacă este nevoie să cerem sau nu încă o prelungire. Indicatorii se schimbă de la o zi la alta. În prezent, în parc funcţionează cinci firme, cu până în 100 de angajaţi, trei hale sunt închiriate, cu alte trei firme încă se poartă negocieri/sau sunt la faza de contractare. Există nouă firme expozante, este în pregătire a doua ediţie a Târgului Feeric (târgurile fac parte din indicatori), au fost angajate 15 persoane în cadrul Serviciului de administrare a Parcului (ţine tot de îndeplinirea indicatorilor), s-a realizat sistemul de supraveghere video a Parcului, s-au efectuat lucrări de ignifugare la sala de conferinţe în vederea obţinerii avizelor ISU, astfel încât sala să poată fi închiriată (alt indicator)”, menţionează reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara. Consiliul Judeţean a contribuit cu aproape 4 milioane de lei aici, iar Primăria Simeria cu alte 9 milioane de lei. Aproape 8 milioane de lei sunt fonduri de la UE.
Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu (foto), susţine că dacă se ajunge în situaţia în care va trebui să se dea înapoi ceva bani, ar fi grav. „Eu sper să nu ajungem în acel punct, deoarece ar fi foarte grav. Probabil, suma pe care va trebui să o returnăm se ridică la aproape un milion de euro. Asta, în condiţiile în care bugetul nostru, inclusiv finanţările guvernamentale, sunt de 29.000.000 de lei, pe an”, a declarat primarul Emil Rîşteiu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.