Categories: Comunitate

Parcul Industrial Hunedoara are porţile deschise pentru investitori

Cei interesaţi să concesioneze spaţii în cadrul Parcului Industrial din Hunedoara trebuie să ştie că grila de tarifare nu a suferit modificări pentru anul 2017.
Astfel, taxa de concesiune a rămas de minimum 0,10 euro/metru pătrat/an, iar cea de administrare e de 0,09 euro/metru pătrat/lună, exclusiv TVA. Cât priveşte închirierile de spaţii în sediul administrativ, acestea se fac începând cu preţul de 1,50 euro/metru pătrat/lună, fără TVA. De asemenea, pentru cei care urmăresc să-şi dezvolte investiţia în Parc se acordă o serie de facilităţi cum ar fi scutiri la taxe şi impozite locale pe clădiri şi terenuri, iar primele trei luni se oferă scutiri la plata taxei de administrare, urmând ca diferenţa de până la 24 de luni, respectiv următoarele 21 de luni, concesionarul să achite doar 0,06 euro/ metru pătrat/lună, fără TVA din această taxă. Din luna 25 şi până la 49 de ani se va achita o taxă de 0,09 euro/metru pătrat/lună, fără TVA. Mai trebuie spus că după îndeplinirea, timp de doi ani, a obligaţiilor contractuale, investitorii au posibilitatea de a achiziţiona parcelele care fac obiectul concesiunii, la un preţ stabilit în urma unei proceduri de evaluare. Terenurile dispun de acord de mediu, studii geo şi topo care pot fi puse la dispoziţia investitorilor, în mod gratuit, aceştia găsind aici toate utilităţile necesare (energie electrică, gaz, apă potabilă şi canalizare, căi de acces, telefonie). Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0354-416.554, fax: 0354-416.555 sau la adresa de e-mail: parcindustrialhunedoara @yahoo.ro. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago