Dacă mergeţi în Croaţia, atunci nu scăpaţi ocazia de a vizita un loc de vis, un adevărat paradis natural. Este vorba de Parcul Naţional Lacurile Plitvice, situat între oraşele Zadar şi Zagreb. Acesta este cel mai mare parc naţional al Croaţiei, fiind declarat rezervaţie naturală protejată încă din 1949.
Rezervaţia Plitvice ce se întinde pe o suprafaţă de 266 de kilometri pătraţi, este formată din mai multe lacuri dispuse în cascade, a căror căderi de apă se unesc şi curg în Râul Plitvice, ale cărui lungime este de patru kilometri. Rezervaţia Lacurile Plitvice face parte, din 1979, din Patrimoniul Mondial Unesco.
Potecile înguste pe lângă lacurile gri, verzi sau albastre te poartă prin rezervaţie ca o plimbare prin Grădina Paradisului, culoarea acestora fiind dată de cantitatea de minerale şi organisme din lacuri. Susurul apei şi zgomotul micilor cascade creează, paradoxal, o senzaţie de linişte şi armonie. Dacă priveşti rezervaţia de sus, nu poţi decât să rămâi extaziat de ce a creat natura.
Turiştii ajung să exploreze rezervaţia cu ajutorul bărcilor care îi poartă până în inima acestui paradis terestru, în care culorile vibrante ale anotimpurilor se reflectă în oglinda lacurilor cristaline, unde peştii înoată jucăuşi.
Păduri de brazi, fagi şi pini, specii de păsări, flori ce formează mii de buchete multicolore, animale ce aleargă nestingherite dau naştere unui habitat unic. Vara te încântă cu verdele crud al ierbii, pentru ca toamna să te fascineze în culori de galben-roşu-ruginiu.
Ceea ce influenţează creşterea plantelor în cadrul rezervaţiei este un bioclimat biodinamic de travertine, rezervaţia întinzându-se într-o zonă carstică muntoasă, cei trei munţi care o înconjoară fiind Mala Kapel, Dinaric Alps şi Medvedak. Cea mai înaltă cascada, are 76 metri, unele dintre cascade fiind formate mai recent, altele mai mici ajungând la 25 de metri, cum ar fi Cascada Galovac, numită aşa după denumirea unuia dintre cele 16 lacuri ce formează rezervaţia. Datorită extraordinarei lor frumuseţi, Lacurile Plitvice sunt vizitate de mai mult de un milion de turişti anual. Parcul poate fi vizitat zilnic, orarul fiind schimbat în funcţie de anotimp, dar rezervaţia este accesibilă tot timpul anului.
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…