Categories: Comunitate

Parcul Tineretului, un spaţiu de relaxare pentru brădeni

Magdalena Şerban

Se poate spune că locuitorii municipiului Brad nu au de ce să-şi facă griji din punct de vedere al zonelor verzi, administraţia locală având grijă ca ele să fie păstrate, ba chiar extinse.
Un proiect de anvergură pentru municipiul Brad, trecut pe lista investiţiilor realizate de actualii edili, este Parcul Tineretului. Proiectul de reabilitare şi extindere a parcului amintit a fost finanţat din Fondul pentru Mediu, în cadrul programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului, prin realizarea de spaţii verzi. Valoarea totală a proiectului este de 885.000 lei, din care 500.000 de lei au fost bani proveniţi din Fondul de Mediu, restul fiind alocat de la bugetul local.
,,Am reuşit să accesăm din Fondul de Mediu o sumă importantă, în vederea reabilitării acestui parc. În cursul anului trecut şi în prima parte din 2010, am făcut eforturi ca acest colţ de natură să devină o oază de linişte,  binemeritată de locuitorii municipiului Brad. Mă bucur să văd că în fiecare zi, sute de brădeni petrec clipe frumoase aici. Parcul are, de asemenea, şi un rol educativ pentru cei tineri, aceştia trebuind să înveţe să menţină curăţenia în mod corespunzător, atât în parc, cât şi în întregul municipiu’’, declară Florin Cazacu, edilul-şef al municipiului.
Pe lângă frumoase fântâni arteziene şi un podeţ care aminteşte, într-un fel, de imaginile din povestirile romanţate, din parc nu lipsesc pistele pentru skateboard, pentru bicicletele BMX sau pentru role. Locurile de relaxare special amenajate, precum şi muzica în surdină, în întregul parc – toate acestea  adună localnicii aici cu mic, cu mare. Deşi i se spune Parcul Tineretului, este un loc de recreere destinat atât celor tineri, cât şi vârstnicilor, fiecare putându-se bucura de ceea ce le oferă acest cadru natural.
„Îmi doresc ca municipiul Brad să fie un adevărat oraş al mileniului III’’, ne spune, în încheiere, primarul Florin Cazacu. Şi uitându-ne la tot ceea ce a realizat până acum, de când este primar, îl credem pe cuvânt.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e disperare mare într-o instituție, după ce șeful de acolo, ajuns…

o oră ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Perechea Vidican Albert – Sărmășan Sarah, de la CSM Deva Pentru că a reușit să…

o oră ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție.

o oră ago
Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din DevaApel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Magdalena Șerban Prezent la inaugurarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva, demers investițional…

o oră ago
Trump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenireaTrump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenirea

Trump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenirea

Donald Trump a anunţat o serie de măsuri menite să restricţioneze anu­mite cercetări virusologice pe…

o oră ago
Furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperatFurtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperat

Furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperat

În țară nu se mai spune nimic despre furtul tezaurului nostru din Olanda. Am uitat…

o oră ago