Ieri, o delegație a Consiliului Județean Hunedoara condusă de președintele Laurențiu Nistor, a participat la slujba de hirotonie a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Gherontie Ciupe în slujirea de Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, care a avut loc la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.
Slujba a fost oficiată de un sobor de 20 de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române sub conducerea ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscopul Sibiului.
Părintele Arhimandrit Gherontie a fost ales prin vot secret Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din 9 februarie şi va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul.
Arhimandritul Gherontie Ciupe (56 de ani) a urmat atât Seminarul, cât și Facultatea de Teologie la Craiova, a avut apoi o bursă de studiu la Padova, Italia, iar doctoratul l-a obținut la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca cu tema „Despre Taina Pocăinței și Reconstrucția Sinelui”.
A fost Mare Eclesiarh al Catedralei din Craiova (1996-2010), Exarh al Mănăstirilor în Arhiepiscopia Craiovei (2002-2003; 2005-2009), dar și secretar eparhial la Craiova (2003-2005), apoi Vicar administrativ eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei (2010-2018; martie 2021-prezent), dar și consilier eparhial, tot la Deva (2018-2021). (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…