Părinţi şi elevi în conducerea şcolilor
Revoluţie în sistemul de învăţământ românesc! Începând din data de 13 septembrie 2010, atunci când va demara noul an şcolar, elevi şi părinţi vor face parte din consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Elevii, numai rol de observator
Măsura vine ca urmare a unui ordin emis săptămâna trecută de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, către toate inspectoratele şcolare din ţară. Potrivit acestuia, numărul membrilor din consiliul de administraţie a fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar va fi diminuat cu două locuri. Astfel, dacă până acum, ele erau formate din minimum nouă şi maximum 13 membri, din acest an, vor fi constituite din cel puţin şapte şi cel mult 11 persoane. „Consiliul fiecărei şcoli va fi format din directorul unităţii, contabilul şef, doi reprezentanţi ai cadrelor didactice, un reprezentant al Consiliului Local, un reprezentant al primăriei şi un părinte. Pe lângă aceştia, care vor avea drept de decizie cu privire la problemele şcolii, va exista şi un loc special, pentru un elev, care va avea numai statut de observator. Numărul maxim, adică 11 membri, va fi întâlnit doar în cazul liceelor care, în urma comasării, au primit sub tutela lor şi alte unităţi de învăţământ. La cei şapte, vor mai fi adăugaţi, ca şi membri în consiliul de administrare, directorul adjunct al unităţii şcolare principale, încă un cadru didactic şi un părinte din şcoala ce a fost comasată, şi un reprezentant al Consiliului Local din localitatea în care se află unitatea comasată”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru.
S-a intors invatamantul romanesc cu fundul in sus!
ce cauta elevii si parinti si personajul consiliului local si un alt personaj al primariei in consiliul de administratie al scolilor.
Tovarasul daniel funeriu,ca fost cadru didactic in judet , va cer demisia!
Tovarase,mai lipseste militia de acolo si pompierii ,poate si o salvare. Poate iasa cu scandal si batai.la aceste sedinte.atunci ce te faci tovarasu’ lui peste aduci si militia si salvarea!
da-ti demisia ca ne faci tara de rusine!Alo d-lor de la sindicate -sa nu acceptati asa ceva ca va fii vai si amar de invatamantul romanesc atat cat a mai ramas in picioare.Nu e de ajuns ca a taiat ,tot aces tovaras 25 % din salariu.Macar daca lua apararea cadrelor didactice ,dar el a acceptat aceasta taiere de salarii!pana unde merge nesimtirea.Acest tovaras,cu functie de ministru e un lingau domnule la UE!