Sub genericul „Părinţii întreabă, psihologul răspunde”, Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu, va iniţia organizarea unui ciclu de ateliere de discuţii între părinţi, bunici, personal de ataşament şi Florin Petru Tirian, psiholog clinician principal, supervizor în psihologie clinică şi specializat în comportamentul copiilor şi al adolescenţilor.
Primul atelier va începe în 15 mai, participarea este gratuită, iar discuţiile vor avea loc în sala de lectură a instituţiei hunedorene de cultură, în prima şi a treia zi de vineri a fiecărei luni, între orele 16 şi 18. Activitatea se va desfăşura în grupe de câte 15-20 de persoane/părinţi. Cei care doresc să ia parte sunt invitaţi să se înscrie, în perioada 14 – 30 aprilie 2015, la secretariatul Bibliotecii, zilnic între orele 8:30 şi 16:00, iar vineri, între orele 8:30 şi 13:30. „Ne exprimăm speranţa că această iniţiativă va contribui la soluţionarea unor probleme apărute în relaţia dintre părinţi şi copii, în actualele condiţii din societatea noastră”, a declarat Sebastian Bara (foto), managerul Bibliotecii Judeţene.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…