Sport

Parteneriat CFR Simeria – Udinese

CFR Simeria, club care în ultimii ani s-a axat pe creşterea şi promovarea juniorilor, a oficializat colaborarea începută în 2004 cu Academia de fotbal a clubului Udinese Calcio, una dintre cele mai importante din fotbalul italian. Proiectul a fost prezentat, ieri, la Simeria, iar azi urmează să se semneze contractul propriu-zis de colaborare. La prezentarea proiectului au participat două dintre numele mari ale fotbalului italian, Paolo Poggi şi Stefano Fiore, actualmente coordonatori ai sectorului de juniori, respectiv de scouting, ai Udinese Calcio. La începutul lunii februarie, antrenorii celor de la CFR Simeria, precum şi reprezentanţii conducerii clubului galben-albastru au luat parte la un stagiu în care au putut vedea cum se pregătesc copiii şi juniorii Academiei lui Udinese. CFR Simeria se numără printre primele cluburi din România care colaborează cu Academia italiană.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura