Categories: Comunitate

Parteneriatul dintre Spitalul Municipal Orăştie şi Rompetrol continuă

Magdalena Şerban

După cum am amintit cu ceva timp în urmă, Spitalul Municipal Orăştie, în parteneriat cu Primăria municipiului Orăştie, au obţinut finanţare pentru proiectul „Reabilitarea staţiei de sterilizare a Spitalului Municipal Orăştie”, prin programul Grupului Rompetrol, intitulat „Împreună pentru fiecare“.
Cu un buget alocat de Rompetrol de 48.332 lei, proiectul  are în vedere reabilitarea staţiei de sterilizare, pentru obţinerea condiţiilor conforme de funcţionare, în vederea creşterii siguranţei serviciilor medicale acordate populaţiei. De asemenea, de punctat ar mai fi reducerea perioadei de spitalizare, costuri mai mici de întreţinere, economie la utilităţi şi medicamente, precum şi educaţie medico-sanitară gratuită, oferită localnicilor.

Adolescenţii, atraşi spre informaţia utilă
Tot în cadrul acestui parteneriat, în perioada 22-29 septembrie 2010 s-a desfăşurat acţiunea intitulată „Măsuri medico-sanitare privind prevenirea bolilor transmisibile”, ea fiind dedicată claselor a IX-a şi a X-a ale Colegiului Naţional „Aurel Vlaicu“ din municipiu.
Evenimentul a vizat diseminarea unor materiale informative către elevii participanţi, privind profilaxia bolilor transmisibile, precum şi detalii despre proiectul în cadrul căruia s-a desfăşurat seminarul de informare.
Prezentarea bolilor transmisibile, a căilor de transmitere şi a măsurilor de prevenţie a constituit o etapă de educare a tineretului.
„Trăim într-o Românie în care încă ne mai este ruşine să vorbim liber despre problemele trupeşti. Educarea tinerilor în acest sens este deosebit de importantă. Ei trebuie să ştie ceea ce îi aşteaptă şi mai ales, să conştientizeze pericolele care, din păcate, sunt din ce în ce mai complexe, dar mai ales, să înveţe să le prevină. Cred că această categorie de informaţii este obligatorie de însuşit de către orice adolescent”, subliniază medicul Dan Mihail Sechi, managerul Spitalului Municipal Orăştie.
După prezentarea medico-sanitară susţinută de către medicii specialişti, atenţia manifestată de elevi a fost răsplătită prin posibilitatea de a participa la un concurs pe teme medicale privind bolile transmisibile. Cele mai bune trei rezultate au fost premiate cu cărţi de specialitate. Întreaga acţiune a fost asigurată de o echipa formată din trei medici voluntari, care, prin prezentarea profesională a unor informaţii extrem de utile, au captat cu uşurinţă atenţia şi interesul elevilor pe toată durata evenimentului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago