Autobergamo Deva, lidera Ligii I de futsal, a suferit primul eşec din acest an şi al doilea din sezonul 2015-2016, după o serie de trei victorii consecutive (din care una la masa verde). Trupa antrenată de Florin Ignat a fost învinsă, sâmbătă, 13 februarie, cu scorul de 2-1, în deplasare, de Spicom Sfântu Gheorghe, ocupanta locului cinci. Gruparea din Covasna şi-a luat astfel revanşa după „umilinţa” din tur, când alb-vişiniii i-au învins cu scorul de 10-0. În plus, ei au reuşit una dintre surprizele campionatului şi au repetat isprava din sezonul trecut, când s-au impus cu 5-1 în meciul de pe teren propriu. Autobergamo se menţine pe primul loc al Ligii I, însă acum are acelaşi număr de puncte, 42, cu Informatica Timişoara, care însă are un meci mai puţin disputat.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…