Proiectul de a atrage turişti şi din străinătate în Pasul Vâlcan a intrat în linie dreaptă, astfel că micuţa staţiune turistică va fi gazda unei competiţii internaţionale în acest weekend.
Primul pas a fost făcut anul trecut, în Pasul Vâlcan fiind prezenţi concurenţi din mai multe colţuri ale lumii. Aceştia, la fel ca şi în 2017, se vor întrece pe Drumul Judeţean 664, în Pasul Vâlcan, într-o etapă mondială de longboard. Concursul este organizat de DEVAstation Longboard Crew, Asociaţia A.C.T.I.V. Hunedoara, Primăria Vulcan şi Consiliul Judeţean Hunedoara pe parcursul a patru zile, perioadă în care circulaţia pe drumul spre staţiune va fi închisă între anumite ore ale zilei. Evenimentul va aduce în Staţiunea Pasul Vâlcan participanţi din mai multe ţări, dar şi din afara Europei şi vor avea la dispoziţie întreg drumul ce urcă spre staţiune, pentru coborâri de peste 90km/h pe longboard.
Competiţia se derulează începând cu data de 6 iulie a.c. Cu o istorie de aproape 50 de ani, inspirat din surf, longboardul a devenit popular în rândul iubitorilor de sporturi extreme în anii 90 şi s-a dezvoltat constant, devenind o atracţie pentru tineri.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…